Minunatele sărbători de iarnă au fost și sunt așteptate cu mult drag de cei mici și de cei mari.
La CIE Cupca au început pregătirile pentru multașteptatele sărbători ce deja bat la ușă. Prin clase și cabinete, în incinta bibliotecii, a muzeului, pe coridoare, în sala de festivități, chiar și în cantina școlară, au fost amenajate compoziții de iarnă, au fost împodobiți brazi artificiali, au fost confecționați fulgi, steluțe, jucării felurite. O contribuție nemijlocită la pregătirea acestor frumoase suvenire și-a adus învățătoarea de muncă Vera I. Bicer, dar și părinții, conducătorii și diriginții de clasă și, bineînțeles, elevii noștri care încă o dată demonstrează fantezia de care dau dovadă. De asemenea păstrăm din an în an, dar și adăugăm altele noi, mai multe gazete de perete cu tematica sărbătorilor de iarnă. Clasele mici și mijlocii pregătesc desene cu aceiași tematică.
Peste câteva zile începe feeria colindelor, urăturilor, plugușoarelor, a tuturor tradițiilor de iarnă, care la Cupca se păstrează și se transmit din generație în generație.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com