Mircea STREINUL
IISUS BINECUVÂNTÂND STELELE
Atât de-ncetu cântă svon stelar,
că morții doar l-aud în crucea serii;
în grâne coapte, de culoarea mierii,
draci mulți neghinei pregătesc cântar.
Hulubi de abur, rupți din nori întruna,
se-neacă-n jocul de lumini stelare;
prin cerc de-albastră apă moartă,-n zare
plutește nufărul de aur — luna.
Târziu, muncit și plin de colb, Iisus
deschide poarta țarinei și merge
spre lanul foșnitor; și fruntea-și șterge
sub ploaia albă-a razelor de sus.
Apoi, oprindu-se trudit pe-un hat,
Iisus binecuvântă deopotrivă
și stelele, și zarea milostivă,
uitând că e flămând și însetat.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com