Natalia Andrieş – stăpâna celor șapte note muzicale divine

12 01 2022 АНДРИЕШ 1

Tărăsăuţi este una dintre cele mai frumoase şi bogate localităţi din regiune. Dar, iată o Casă de cultură aşa cum merită satul deocamdată lipseşte aici. Norocul Tărăsăuţiului e că o are pe doamna Natalia Andrieş. Titulara diplomei de studii superioare muzicale, obţinute la Chişinău, revenind la baştină, a activat un timp la şcoală, iar din anul 2007 îndeplineşte funcţia de director al Casei de cultură. Fără a dispune de un edificiu spaţios şi cu condiţii normale, doamna Natalia a pus activitatea culturală pe roate. Ea a creat cinci colective vocale şi coregrafice, care evoluează permanent în faţa consătenilor, pe scena raională şi regională, participă la concursuri şi festivaluri. Iar toamna trecută a organizat un concert de Ziua satului cum n-a fost demult la Tărăsăuți.

12 01 2022 АНДРИЕШ 2

Natalia Andrieş este considerată mesagerul cântecului popular româ­nesc în părţile Noua Suliţei. Prin maniera interpretativă firească pentru muzica populară, vocea deosebită, Natalia Andrieş s-a afirmat şi în Moldova, şi în România, a participat la slăvitele „Întâlniri Bucovinene”.  La imprimarea cântecelor şi melodiilor pentru colectivele de artişti amatori şi a celor din repertoriul său, conducă­toarea artistică şi solista Natalia Andrieş este ajutată de specialistul Lucian Colac din Costiceni.

Pedagog cu suflet mare, solistă cu har şi cu o ţinută scenică irepro­şabilă, Natalia Andrieş are un suflet larg, sincer ca şi cântecul popular românesc.

12 01 2022 АНДРИЕШ 3

La 12 ianuarie doamna Natalia îşi sărbătoreşte ziua de naştere. Colaboratorii „Libertăţii Cuvântului” îi urează sănătate şi mari  succese în activitatea artistică, bunăstare şi armonie în familie, consfinţite de cele şapte note muzicale divine.

12 01 2022 АНДРИЕШ 4

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com  

Добавить комментарий