Marin GHERMAN
PLUTIRE
Lângă pietrele de munte, multe,
îţi găsesc tăcerea.
O las să doarmă acolo,
mai departe de lume.
Lângă apele mării albastre, spumoase,
îţi găsesc liniştea.
O iau cu mine tot timpul,
o pun în sân sau sub pernă,
să fie cât mai aproape de mine.
Printre copacii întristaţi de toamnă
îţi găsesc vocea
ca un foşnet de frunze.
Fac buchete din ele
şi le ascund în dulapuri cu zece zăvoare,
să fie cât mai departe de alţii.
Lângă brânduşele naive
pândesc soarele de deasupra zăpezii
şi un chip firav ce apare
de după orizonturi,
plutind printre tăceri de pietre,
linişti de ape, foşnete de frunze
şi poeme.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com