Pintilei al lui Vasile Văcăraşu a văzut lumina zilei la 1915, în localitatea Pasat din Ţinutul Herţei, situată lângă Codrii legendari ai Cosminului, plini de glorie moldavă. În primăvara anului 1940 este mobilizat în rândurile Armatei Române. În ziua de 30 martie 1941, primind concediu de scurtă durată, porneşte spre baştina natală, unde-l aşteptau scumpele sale rude. Va fi arestat de grănicerii sovietici din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS. Interogatoriile staliniste au durat 12 luni. Pe data de 3 martie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl condamnă la 3 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. A rămas departe pământul Ţării Fagilor, cu sufletul ei, „cu voinţa, credinţa şi traiul”.
În luna aprilie a anului 1942, crâncena moarte a început să secere fără cruţare rândurile osândiţilor români din lagărele bolşevice de muncă silnică. În zilele de 6 şi 8 aprilie au părăsit această lume a durerii şase martiri. La 6 aprilie 1942 s-a stins din viaţă Porfira a lui Gheorghe Sprânceanu, o româncă de 74 de ani, născută în localitatea Movila din Ţinutul pitoresc al Herţei. Acuzată de autorităţile staliniste de faptul că „era rudă cu un trădător al patriei”, va fi ridicată de către sovietici şi dusă în inima Siberiei, găsindu-şi mormântul în regiunea Tiumen a Federaţiei Ruse.
Tot în aceeaşi zi de început de primăvară, în aceeaşi regiune Tiumen din îndepărtata Siberie, luând cu el „sufletul Ţării Fagilor”, a trecut la cele veşnice ţăranul Gherasim al lui Samoilă Dolgan din satul-martir Mahala, care a văzut lumina zilei la 1872. Acuzat şi el că „era rudă cu un trădător al patriei” socialiste, este deportat pe data de 6 iunie 1941, conform deciziei „troicei operative” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS. Împreună cu el, a pornit spre pământul îngheţului veşnic soţia, Maria, şi fiica Elena. Fiul, Constantin, a participat la evenimentul sângeroos de la Lunca, din februarie 1941, fiind condamnat la 10 ani de detenţie într-un lagăr comunist de muncă corecţională.
Pe data de 20 mai 1941, „troika operativă” a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS adoptă hotărârea privind deportarea românului Dumitru al lui Ştefan Bejan, născut la 1878, în satul Budeniţ din frumoasa Bucovină. Ţăranul este acuzat de regimul totalitar stalinist de faptul că „era tatăl al unor membri al unui partid contrarevoluţionar” din România. Împreună cu capul familiei, apucă drumul suferinţelor spre ţinutul Krasnoiarsk din Federaţia Rusă scumpa lui soţie, Elena, născută la 1891, şi copiii: Aurora, născută la 1913; Leofilina, care a venit pe lume tot în acelaşi an; Olvian, născut la 1928. În pământul îngheţului veşnic al Siberiei, cu numeroasele lui lagăre staliniste de nimicire a martirilor neamului, a rămas să-şi doarmă somnul de veci Dumitru Bejan. El a închis ochii pentru totdeauna în ziua de 6 aprilie 1942. Fiica Leofilina a murit în octombrie, acelaşi an, iar fiul Olvian a trecut la cele veşnice în aprilie 1943.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com