Adunarea Generală a ONU, în cadrul şedinţei speciale extraordinare, a adoptat joi o rezoluție privind privarea temporară de drepturi a Rusiei în Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU din cauza războiului din Ucraina. După cum transmite corespondentul special al Ukrinform din New York, 93 de țări au votat în favoarea deciziei, 24 au votat împotrivă și 58 s-au abținut. „Împotriva”, pe lângă Rusia, au votat, în special, Belarus, China, Congo, Cuba, Coreea de Nord, Eritreea, Iran, Kazahstan, Kîrgîzstan, Siria, Tadjikistan, Uzbekistan, Zimbabwe.
Pentru a lua o decizie este nevoie de votul a două treimi din membrii Adunării Generale.
Rezoluția a fost pregătită de aproximativ circa douăzeci de țări membre ONU, aproximativ 50 de țări au devenit coautoare ale acesteia. Rezoluția prevede că Federația Rusă, până la sfârșitul calității de membru în CDO, nu va putea vota și face propuneri în numele propriu cu privire la proiectele de decizii în cadrul lucrărilor Consiliului.
Anterior, Statele Unite și o serie de alte țări democratice au susținut privarea Rusiei de drepturile sale în CDO. După cum a explicat pentru Ukrinform Reprezentantul permanent al Ucrainei la ONU, Serghii Kyslyţia, excluderea completă a țării din calitatea de membru al Consiliului pentru Drepturile Omului nu este prevăzută de documentele constitutive ale Consiliului.
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com