S-a încheiat anul de învățământ 2021-2022. El a început în condiții de pace, deși cu unele restricții de pandemie, dar s-a terminat pe timp de război, când mulți elevi din Ucraina sunt nevoiți să mențină legătura cu școala natală online la distanță de sute și chiar mii de kilometri. De aceea, cel mai valoros cuvânt, care a răsunat astăzi la festivitățile online cu prilejul ultimului sunet, a fost cuvântul „pace”.
Cuvântul „pace” a fost cea mai sinceră și scumpă urare, adresată astăzi absolvenților, care pornesc pe calea vieții de sine stătătoare. Or, succesele lor, prosperarea și bunăstarea lor vor depinde foarte mult de pacea care urmează să fie instaurată pe pământul ucrainean. Viețile tinere, înfloritoare au nevoie de un cer senin, de căldura inimilor care știu să iubească și să prețuiască omenia, de sfaturile înțelepte ale făuritorilor de bine și de susținerea fermă atât din partea părinților, cât și a societății.
Cele mai luminoase cuvinte au răsunat astăzi și la adresa absolvenților din anul curent al Școlii medii nr. 10 din orașul Cernăuți cu limba română de predare. Primul i-a felicitat directorul școlii, Alexandru Rusnac. Românii din suburbia Roșa țin în mod deosebit la școala lor, care are o istorie de mai mult de două secole. Este și un caz unic în istoria acestei instituții de învățământ, când diriginta clasei a XI-ea, Rodica Reabco, profesoară de fizică și informatică, este și mama a doi absolvenți – Pavel și Mihaela Reabco, aceștia fiind prezentatori la careul festiv. Absolvenții promoției din anul curent au înregistrat și o performanță încântătoare – Ilona Borovâh, Mihaela Reabco, Anastasia Patraș, Ana Ostafi și Anastasia Cerchez au terminat școala cu medalii de aur. La cele cinci medalii de aur s-a adăugat și una de argint, deținătorul ei fiind Pavel Reabco. Tradiția școlii rămâne constantă – părinții absolvenților din anul curent au învățat și ei, la timpul lor, în Școala nr.10.
Deși a lipsit atmosfera de sărbătoare din timpurile mai bune, de data aceasta clinchetul argintiu al clopoțelului școlar a avut un ecou feeric de pace…
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberi.com