Nichita a lui Nicolae Coroamă s-a născut în 1878, în localitatea Vicovu de Sus, acolo, în munţi, unde oamenii primii întâlnesc frumosul răsărit de soare, spălându-şi faţa cu roua dimineţii. Muntenii nu se tem de nimeni, ei se tem numai ca cerul să nu cadă peste ei. În vara lui 1940, la 18 august, românul s-a îndreptat către Cernăuţi, fiindcă în acest pitoresc oraş de pe malul istoricului Prut şi-a ridicat o mândră casă, stabilindu-se cu traiul în perioada interbelică. Dorea să ajungă la casa sa, plină cu iz de busuioc şi cu „luceferi coborâţi în glastre”. Trece hotarul instalat în Cireşar şi nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici. Le lămureşte scopul intrării în regiunea „eliberată”, dar staliniştii nu doresc să-l înţeleagă. Munteanul va fi ferecat în lanţuri şi dus în alte ţinuturi, îndepărtate, unde, după interogatorii feroce de luni de zile, este condamnat, la 17 ianuarie 1942, de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, la 5 ani de detenţie „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Îndurând chinuri cristice, pe data de 27 mai 1942, martirul a pornit spre zări albastre, părăsind pentru totdeauna celulele comuniste. A murit în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Karaganda a Kazahstanului.
La evenimentul sângeros de la Varniţa a participat şi tânărul Gheorghe al lui Teodor Magas, care a venit pe lume în mândra localitate Trestiana (Dimca), la 1913. A doua zi, pe data de 2 aprilie 1941, este arestat de reprezentanţii regimului totalitar stalinist şi acuzat de „tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat”. Porneşte, în vagoane zăvorâte, spre regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse, unde se stinge din viaţă la 28 mai 1942. Rudele sale vor fi aspru pedepsite de către „eliberatori”. Tatăl, Teodor al lui Nicolae Magas, născut la 1881, se îndreaptă, împreună cu soţia, Leontina, născută la 1892, şi copiii: Aurora, născută la 1930; Vasile, născut la 1920; Viorica, născută la 1932; Dumitru, născut la 1927; Dochiţa, născută la 1923; Leontie, născut la 1928; Mircea, născut la 1934, spre stepele pustii şi fără margini ale Kazahstanului, fiindcă toţi aveau relaţii de rudenie cu un „trădător al patriei”. În blestemata regiune Aktiubinsk au rămas osemintele tatălui şi a fratelui Vasile. Ei au plecat în împărăţia cerului, spre locul de odihnă veşnică, în noiembrie 1943.
Tot în aceeaşi zi de sfârşit de primăvară, la 28 mai, în acelaşi blestemat lagăr din Sverdlovsk, şi-a luat rămas bun de la lume ţăranul Dumitru al lui Gavrilă Opaiţ, care a văzut pentru prima dată lumina soarelui în satul-martir Carapciu din Valea Siretului. Fiind încătuşat de zbirii stalinişti în iunie 1941, românul va fi supus la cele mai groaznice chinuri timp de 11 luni. Când martirul, „cu graiul blând”, „strămutat în mari pustietăţi uitate”, se afla în „groapa lui”, „sub greii bulgări reci”, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS, în ziua de 1 iulie 1942, îl condamnă la 3 ani de închisoare „pentru trădarea patriei”.
La 29 mai 1942, reprezentanţii Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al URSS îl arestează pe Gheorghe al lui Grigore Cuşnir, născut în 1882, în satul Dinăuţi din Basarabia, acuzându-l de „activitate antisovietică”. Interogatoriile au durat 7 ani. Pe data de 20 mai 1949, Direcţia Regională Cernăuţi a Ministerului Securităţii de Stat al URSS a adoptat hotărârea, conform căreia deţinutul politic va fi pus în libertate, fiindcă n-a săvârşit nicio crimă faţă de statul sovietic. Şapte ani a zăcut românul în cazematele bolşvice, aşteptând sentinţa. „Şi peste ziduri negre de-nchisoare domneau nopţile cu stele sângerânde”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com