Pe data de 19 noiembrie, după calendarul bisericesc pe stil nou, este cinstit Sfântul Proroc Avdie. Sfântul Proroc Avdie a trăit cu 800 de ani înainte de venirea pe lume a lui Iisus Hristos. Acesta provenea din Sihem și mai era numit și „robul Domnului”. Sfântul Proroc Avdie a slujit lui Ahav și mai apoi lui Ohozia. Când Ahav a trecut la cele veșnice și în locul său a venit împărat Ohozia, fiul său, Sfântul Proroc Avide a slujit în rândurile ostașilor. A fost printre cei trei căpitani care au fost trimiși la Ilie Prorocul, împreună cu alți cinci soldați. Dintre cei trei căpitani, doi au avut de suferit după ce a căzut foc din cer care i-a ars, rămânând doar cel de-al treilea căpitan, Sfântul Proroc Avide. Sfântul Ilie l-a cruțat și s-a dus împreună cu acesta înapoi la împărat. Sfântul Proroc Avide a renunțat la slujba împăratului și a început să îl urmeze pe Sfântul Proroc Ilie, luând duhul proorociei. Sfântul Proroc Avide a trecut în neființă și a fost înmormântat alături de părinții săi. În urma sa a rămas cartea cea mai scurtă din Vechiul Testament care are 21 de versete.
La 19 noiembrie, pe stil vechi, creştinii ortodocşi îl prăznuiesc pe Sfântul Ierarh Pavel Mărturisitorul Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului. Sfântul Pavel a trăit într-o perioadă de intense tulburări politice şi religioase, la puţină vreme după legalizarea creştinismului în Imperiul Roman. El a avut de înfruntat atât ostilitatea unor episcopi care susţineau erezia ariană, cât şi a împăratului Constanţiu II, adeptul aceleiaşi învăţături condamnate la Primul Sinod Ecumenic. Sfântul Pavel a murit în unul din multiplele exiluri la care a fost supus pentru credinţa şi trăirea sa, iar sfintele sale moaşte au fost aduse în Constantinopol mai târziu, în semn de părere de rău pentru greşelile înaintaşilor.
Semnele timpului arată că dacă în această zi ninge, iarna va fi cu multă zăpadă. Dacă la apus de soare cerul este roşu, se aşteaptă timp posomorât. Gâştele se scaldă în apă, vremea se va încălzi. Dacă în această zi nu este vânt, în curând vremea se va răci.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com