3 ianuarie în calendarul bisericesc şi în cel popular

3 01 2023 F 1

La 3 ianuarie, stil nou, este cinstit Sfântul Proroc Maleahi. El a făcut parte din seminţia lui Levi. A trăit cu patru sute de ani înainte de întruparea Domnului şi a profeţit în timpul lui Ezdra. Cartea profetului Maleahi redă mustrările adresate de Dumnezeu lui Israel prin el şi profeţia despre Mesia, îndemnând poporul la pocăinţă. Vremea lui Maleahi a fost una de decădere a cinstirii lui Dumnezeu. Prorocul Maleahi este persoana care vesteşte pregătirea venirii lui Mesia printr-un Înaintemergător al Domnului, care va fi Ioan Botezătorul. „Iată, Eu trimit pe îngerul Meu şi va găti calea înaintea feţei Mele şi va veni îndată în templul Său Domnul pe Care Îl căutaţi şi Îngerul legământului pe Care voi Îl doriţi» (Maleahi 3, 1). Numele «Maleahi» se tâlcuieşte „înger”. A primit acest nume pentru că vorbea faţă în faţă cu îngerul Domnului şi pentru că păzea îngereasca curăţie.

La 3 ianuarie în lume este comemorată cneaghina Olga.  Sfânta Olga (născută între anii 890-925 la Pskov – decedată în 969 la Kiev) a fost regent al Rusiei Kievene în locul fiului ei Sviatoslav din 945 până în 960. Este cunoscută pentru eliminarea drevlenilor, tribul care i-a ucis soţul Igor din Kiev. Cu toate că nepotul ei, Volodymyr, a convertit întreaga naţiune la creştinism, datorită eforturilor sale de a răspândi creştinismul în Rusia Kieveană, Olga este venerată ca sfântă în Biserica Ortodoxă cu epitetul „Întocmai cu Apostolii”.

După calendarul bisericesc pe stil vechi, în această zi sunt prăznuiţi Sfinţii Petru, mitropolit al Kievului, Iuliana şi Uliana. Încep pregătirile pentru Crăciun, sărbătorit la 7 ianuarie. Potrivit unei tradiţii mai vechi, în această zi este bine ca omul să se spele pe faţă cu apă din izvor, căci astfel va fi sănătos întregul an. Poate fi folosită şi apă obişnuită, dar neapărat în ea să fie un obiect din argint.  În popor se mai credea că dacă în această zi se pune pe masă o lingură din argint, oamenii răi nu vor trece pragul casei.

Calendarul poporului arată că dacă e puţină zăpadă, vara va fi călduroasă şi secetoasă. Dacă e multă zăpadă, recolta va fi bogată. Dacă la răsăritul soarelui cerul e roşu, va fi vânt puternic şi viscole. Cum e starea vremii la 3 ianuarie, aşa va fi ea şi în luna septembrie.

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий