Ben Hodges: „Rusia primește drone din Iran, iar Ucraina este ajutată de 50 de state”

15 01 2023 F 2 a

Fostul comandant al Forțelor Armate ale SUA în Europa, general-locotenentul în retragere, Ben Hodges, consideră că trupelor ruse le lipsește buna coordonare a acțiunilor lor, iar noile mașini de luptă și tancuri de peste hotare pot schimba mersul războiului. În interviul pentru Radio „Libertatea” el, printre altele, a explicat situația din Bahmut și Soledar. „Am avut nevoie de ceva timp  pentru a înțelege de ce Rusia acordă o atenție atât de mare orașului Bahmut, mai ales forțele în frunte cu Prigojin. Cred că aici este un aspect simbolic. Pe el, evident, nu-l interesează câți oameni vor muri aici. În momentul de  față militarii Companiei private „Wagner” se află acolo cinci luni și n-au reușit să ocupe orașul Bahmut. În schimb continuă să trimită în luptă oameni nepregătiți, recent mobilizați. Nu demult s-a aflat că în această regiune sunt mine de sare și ghips. Prigojin chiar a vorbit despre resursele de acolo. Dar nu se știe dacă rudelor miilor de militari, căzuți în lupte, le-ar fi interesant să afle că pentru Prigojin sunt mai importante minele de ghips decât această intersecție strategică de drumuri”, a relevat generalul american.  El a continuat: „Cred că situația din jurul orajului Bahmut demonstrează lipsa de coordonare în operațiunile rusești. Le lipsește un plan bine coordonat. Ei, spre fericire, până acum n-au înțeles și n-au înlăturat neajunsurile care au ieșit la iveală încă în lunile februarie și martie”. Ben Hodges a analizat și tactica rușilor. „Rușii tot timpul credeau că pot câștiga, dispunând de superioritate numerică. Așa a fost de-a lungul secolelor, așa credeau că îi vor învinge pe militarii ucraineni. Însă, se vede, că nu-s în stare de facă aceasta, deoarece ucrainenii sunt mai bine pregătiți profesional și mai calificați, se vede că precizia poate învinge masele. Și Ucraina în mod consecvent a avut grijă de logistică – rețelele de transport, păstrarea munițiilor – prin diferite mijloace”. Foarte important este ajutorul pe care îl primește Ucraina. „Rusia primește drone de la Iran și uniformă de iarnă din Coreea de Nord. Și atât. Ucraina este ajutată de 50 de state. Facem acest lucru foarte rapid, așa cum se cere? Nu. Ceea ce facem este suficient? Nu. Se mai poate conta pe ceva? Sper că da. Nemții livrează „Marder” și o baterie „Patriot”. Vorbesc și de tancuri „Leopard”. Aceasta urmează s-o îngrijoreze pe Rusia”, a conchis Ben Hodges, fostul comandant al Forțelor Armate ale SUA în Europa.

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий