La 19 ianuarie, pe stil nou, ortodocșii îi prăznuiesc pe Sfântul Cuvios Macarie. Sfântul Macarie cel Mare, numit Egipteanul, s-a născut în jurul anului 300 în Egipt, în localitatea Ptinapar. Încă de la o vârstă fragedă s-a nevoit la deprinderea credinţei şi a faptelor bune, ajungând locaş dumnezeiescului Duh. În tinerețea lui, când părinții săi au stăruit ca el să se căsătorească, Macarie s-a retras în pustietate și s-a rugat Mântuitorului Hristos, Mirele Bisericii, să îl călăuzească pe calea cea bineplăcută Lui. În acest timp, doar de post și rugăciune, a avut o vedenie. Un Heruvim înaripat l-a luat de mână pe Sfântul Macarie și l-a urcat pe vârful unui munte, arătându-i întreaga pustie, de la răsărit la apus, și zicându-i: ,,Dumnezeu ți-a dat ție și fiilor tăi duhovniceşti drept moștenire această pustie!”. Astfel, Sfântul Cuvios Macarie și-a petrecut în deșertul Skitiei 60 de ani din viață. Totodată, cele mai vechi icoane îl înfățișează pe Sfântul Cuvios Macarie Egipteanul alături de heruvimul înaripat care l-a îndemnat să aleagă calea pustiei. Moaștele Cuviosului Macarie Egipteanul se află în mănăstirea care îi poartă numele, situată în apropierea orașului Cairo.
La această dată, după calendarul bisericesc pe stil vechi, este prăznuit Botezul Domnului sau Boboteaza. Această sărbătoare reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul. La 30 de ani, la plinătatea vârstei bărbatului desăvârşit, a venit Hristos la Iordan, unde Sfântul Ioan Botezătorul înviata şi boteza cu botezul pocăinţei; iar despre Iisus le spunea: „Se află în mijlocul vostru Acela pe voi Care nu-L știți” (Ioan 1, 26). „Nici eu nu-L știam pe El, dar Cel ce m-a trimis să botez cu apă, Acela mi-a zis: peste Care vei vedea Duhul coborându-Se şi rămânând peste El, Acela este Cel ce botează cu Duh Sfânt. Şi eu am văzut şi am mărturisit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu” (Ioan 1, 33-34). Când a apărut Hristos pe malul Iordanului, Sfântul Ioan, luminat de Duhul Sfânt, Îl recunoaște şi-L arătă mulțimilor, zicând: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii” (Ioan 1, 29). Această mărturie era foarte necesară israelienilor, care așteptau pe Mesia cel profețit cu multe veacuri înainte. Hristos îi cere lui Ioan să-L boteze, iar acesta, după o împotrivire de adânca smerenie, primește să-L boteze, după rânduiala lui. După botezul lui Hristos cerurile s-au deschis, Duhul lui Dumnezeu S-a coborât în chip de porumbel şi a stat peste Iisus, iar Tatăl a mărturisit: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit!” (Matei 3, 17). Astfel, botezul primit de Hristos are şi un alt scop: Epifania — arătarea Sfintei Treimi – moment în care El avea să fie descoperit lui Ioan şi, prin acesta, lui Israel, ca Fiului lui Dumnezeu şi ca Mesia.
La Bobotează se sfinţeşte agheasma, considerându-se că ea are proprietăţi curative minunate. În calendarul popular există următoarele semne ale timpului. Dacă e vreme frumoasă şi geroasă, vara va fi călduroasă şi secetoasă. Dacă noaptea e vreme urâtă, e semn de belşug în recolte. Dacă de Bobotează nu este zăpadă, anul va fi neroditor. Dacă viscoleşte, o astfel de stare a vremii va fi şi la sfârşitul lunii aprilie. Dacă plouă de Bobotează, aşa va fi starea vremii până la sfârşitul lunii ianuarie.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com