Istoricul zile – 25 ianuarie: evenimente și personalități

25 01 2023 IST 1

La 25 ianuarie 1475 domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (anii domniei 1457-1504),  a trimis o scrisoare circulară principilor din Europa, anunțându-le victoria pe care a repurtat-o asupra turcilor în Bătălia de la Vaslui – Podul Înalt, la 10 ianuarie 1475.   Bătălia de la Vaslui s-a dat între armatele aliate creștine moldo-maghiaro-polone sub comanda lui Ștefan cel Mare și oastea otomano-munteană sub conducerea lui Suleiman Pașa. În pofida diferenței mari de forțe, turcii au suferit o înfrângere zdrobitoare, pierzând (după spusele unor cronicari) o mare parte a armatei. A fost considerată cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine, Ștefan cel Mare fiind numit eroul creștinătății.

La 25 ianuarie 1673 învăţatul moldovean, Nicolae Milescu-Spătarul a alcătuit, în limba slavonă, „Cartea profeţilor”, operă dedicată scopurilor politice. Nicolae Milescu sau Neculai Milescu-Spătarul (1636-1708) a fost cărturar, traducător, călător, geograf și diplomat moldovean, activ atât în Moldova, cât și în Țaratul Rusiei. Nicolae Milescu a fost fiul lui Gavril sulgerul, un mic boier din satul Milești, din ținutul Vasluiului, care era posibil de origine aromână. Este de menționat că Nicolae nu a semnat niciodată Milescu, ci numai Nicolaus Spatharius sau Nikolai Spafarii. Numele de «Milescu» i-a fost atribuit de Ion Neculce, după numele satului Mileşti, câștigat mai târziu de urmașii săi colaterali, și a fost preluat ulterior și de alții. Nicolae Milescu a fost cunoscut și sub numele de Spatarul Milescu-Cârnu. Denumirea de „Spătarul” provine de la faptul că o perioadă a deținut funcția de mare spătar la curtea domnului Gheorghe Ghica din Ţara Românească   (1659-1660). Porecla Cancelarul Milescu Nas-Cârn provine de la faptul că a fost mutilat de domn  pentru a i se potoli presupusele ambiții de a accede la domnie. Un om „însemnat” nu mai putea deveni domnitor. Nicolae Milescu-Spătarul a studiat la Marea Școală a Patriarhiei din Constantinopol. După ce se întoarce la Iaşi,   este numit „grămătic” , adică secretar al domnului Moldovei Gheorghe Ştefan. Între anii 1660-1664 a fost reprezentantul țării (capuchehaie) în Imperiul Otoman, numit de domnitorul Țării Românești Grigore Ghica,   și apoi trimis ca sol la Berlin şi Stockholm,   iar ulterior diplomat pe lângă Ludovic al XIV-lea.

25 01 2023 IST 2 a

La 25 ianuarie 1858 „Marșul nupțial” de Felix Mendelssohn Bartholdy și-a început drumul către celebritate. Atunci a fost cântat la nunta prințesei Victoria a Marii Britanii, fata cea mare a reginei Victoria, cu Prințul moștenitor Frederick William, viitorul împărat german și rege al Prusiei. A fost dorința miresei, care îi admira pe compozitorii germani. Nu era prima dată când „Marșul nupțial” al lui Felix Mendelssohn Bartholdy se auzea la o nuntă în Anglia, însă de data aceasta era vorba de familia regală, ceea ce a asigurat intrarea partiturii în istorie pentru totdeauna. Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, cunoscut sub numele de Felix Mendelssohn, a activat în perioada de început a romantismului. Lucrările sale includ simfonii, concerte, oratorii, piese pentru pian și muzică de cameră.

25 01 2023 IST 3

În ziua de 25 ianuarie 1944,  în localitatea Perşinari, judeţul Dâmboviţa, s-a născut Ion Dolănescu, cântăreţ român de muzică populară. Ion Dolănescu a înregistrat, de-a lungul carierei sale, nu mai puțin de 50 de albume. A fost un interpret cu o discografie semnificativă, cu numeroase înregistrări la radio şi televiziune și cu o bogată activitate concertistică. Multe melodii le-a interpretat în duet cu Ionuț Dolănescu și cu Maria Ciobanu.

La începutul anului 2006  Ion Dolănescu s-a declarat dezamăgit de cele lumești și a spus că va renunța la aproape toate lucrurile efemere pentru a-și închina viața lui Dumnezeu. A încetat din viață la 19 martie 2009, în urma unei afecțiuni cardiace. Este înmormântat la Cimitirul Bellu din Bucureşti.  Pentru activitatea sa, Ion Dolănescu a fost numit, post mortem, cetățean de onoare al comunei sale natale, Perșinari, iar Căminul Cultural din localitate îi poartă numele.

25 01 2023 IST 4

La 25 ianuarie 2015 a decedat Demis Roussos, cântăreţ grec, cunoscut pe plan internațional. Roussos a atins pentru prima dată succesul ca membru (vocalist și basist) al formației „Aphrodite’s Child”, iar la începutul anilor 70 au lansat albumul conceptual 666. După această etapă, Roussos și-a investit energia în propria carieră solo. În timp ce primul său album a fost un proiect necomercial, Demis Roussos s-a orientat mai târziu spre genul șlagăr. A cântat în mai multe limbi. De-a lungul carierei sale, Roussos a vândut peste 60 de milioane de albume în lumea întreagă.

25 01 2023 IST 5

(V. K.)

Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий