La 5 februarie anul 62 e.n. orașul Pompei a fost lovit de un cutremur catastrofal, cu 17 ani înainte de a fi distrus de erupția Vezuviului. Orașul Pompei, situat în Golful Napoli, pe țărmul vestic al Peninsulei Italice, a fost inițial o colonie doriană din secolul VI î.e.n. În anul 80 î.e.n. a devenit colonie romană, sub numele de Cornelia Venera Pompei.
Istoria orașului a luat sfârșit în ziua de 24 august anului 79 e.n., când o erupție a vulcanului Vezuviu din apropiere l-a acoperit în întregime. O mărturie din acea epocă ni s-a păstrat într-o scrisoare a lui Pliniu cel Tânăr, nepotul lui Pliniu cel Bătrân, acesta din urmă fiind una dintre miile de victime ale dezastrului. Peste secole, arheologii, cu surprindere și înfiorare, au scos la lumina zilei străzi și case, și toate utilitățile de care se putea bucura un oraș în perioada de apogeu a statului roman. Se pot vedea astăzi, în Pompei, vilele cu numeroase încăperi, toate deschizându-se spre interior, spre încăperea principală numită atrium, cu spărtură în acoperiș și bazin pentru colectarea apei de ploaie în pardoseală. S-au găsit și grădinile interioare cu promenada lor, împodobite cu statui, straturi de flori și fântâni arteziene. Se pot admira frescele de pe pereții încăperilor, mozaicurile, dar și sistemul tradițional roman de încălzire prin pardoseală sau pereții caselor. Unii locuitori mai bogați aveau și propriile băi. Majoritatea însă frecventau băile publice, dar și sala de sport. Centrul orașului era reprezentat de Forul roman, o piață de 142 de metri pe 38, din care se făcea intrarea în temple, iar partea nordică era mărginită de Capitoliu. În zilele marilor jocuri se putea merge la teatrul mic, de 1 000 de locuri, sau la cel mare, de 5 000 de locuri. Se mai pot vedea în acest muzeu în aer liber piețe și ateliere meșteșugărești, brutăriile și prăvăliile din care se puteau procura diverse mărfuri. Azi, Pompeiul este dovada pentru o viată prosperă și lipsită de griji a locuitorilor unei bogate colonii romane, curmată dramatic de un cumplit cataclism.
La 5 februarie 1690 este încheiat la Sibiu tratatul dintre domnul Moldovei, Constantin Cantemir, şi Sfântul Imperiu Roman, reprezentat prin generalul imperial Donat Heissler. Constantin Cantemir (1612-1693) a fost domnul Moldovei în perioada 25 iunie 1685-13 martie 1693. A fost tatăl lui Antioh Cantemir şi Dimitrie Cantemir. A ajuns pe tronul Moldovei la vârsta de 73 de ani. Ca domn și-a luat numele de Constantin vodă. A fost ales de boierii mari ca domn pentru că întrunea toate calitățile cerute unui instrument docil al oligarhiei boierești: era bătrân, fără carte, fără avere și moșii, fără sprijin la rude de neam mare. Cronicarul Ion Neculce, în „Letopiseţul Ţării Moldovei” se exprimă astfel despre alegerea ca domn a lui Constantin vodă de către boieri: „Au socotit cu toții pre Constantin Cantemir cliuceriul, fiind om bătrân, ca de șaptedzăci de ani și om prost, mai de gios, că nice carte nu știa, socotind boierii că l-or purta pre cum le va fi voia lor. Și de va fi rău, încă nu va trăi mult, că era bătrân. Că alții mai de cinste și mai de neam nu priimia să fie domn.» A fost viteaz, dar incult. A participat la luptele dintre polonezi, austrieci și turci, ducând o politică oportunistă. Era de partea turcilor, dar le comunica regelui polonez Jan Sobieski și austriecilor, planurile acestora. Dușman al partidei poloneze din Moldova, face marea greșeală de a-i ucide pe logofătul Miron Costin și pe fratele său hatmanul Velicico Costin, bănuiți că au participat la un complot împotriva domnului. Marele cronicar Miron Costin nici nu a mai avut posibilitatea să-și dovedească nevinovăția în fața domnului: luat din satul său Bărboși (judeţul Neamț), în drum spre Iași a fost executat la Roman (1691).
La 5 februarie 1859 a murit Alecu Russo (1819-1859), ideolog al generaţiei de la 1848. Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim, fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române. În anul 1848, după înfrângerea Revoluţiei paşoptiste, Alecu Russo s-a aflat la Cernăuţi, cu alţi revoluţionari-refugiaţi din Moldova, găzduiţi de celebra familie de patrioţi români Hurmuzachi. Opera de căpătâi a lui Alecu Russo, „Cântarea României”, a fost publicată pentru prima dată în anul 1850 în „România Viitoare”, revistă politică a românilor exilați la Paris, în versiune franceză. În limba română va apărea în „România literară” a lui Vasile Alecsandri în 1855. Mai târziu renumitul istoric român, Nicolae Iorga, va aprecia opera lui Alecu Russo: „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea întitulată „Cântarea României” … E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, „țara cea dragă”, și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea evenimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ .
La 5 februarie 1971 a aselenizat nava cosmică americană „Apollo 14”. A fost lansată în spaţiu la 31 ianuarie 1971, comandant al navei fiind Alan Shepard. „Apollo 14” a fost a opta misiune din programul Apollo și a treia care a dus oameni pe Lună. Ea a durat nouă zile, și a început cu lansarea de la 31 ianuarie 1971, și a continuat cu aselenizarea de la 5 februarie. Modulul Lunar a aselenizat în formațiunea Fra Mauro, aceasta era destinația nereușitei misiuni „Apollo 13”. În timpul celor două activități extravehiculare, s-au adunat peste 45 kg de roci lunare și s-au efectuat mai multe experimente, printre care studii seismice. Comandantul Alan Shepard a lovit două mingi de golf de pe suprafața lunară cu o crosă improvizată adusă de pe Pământ. Pilotul modulului de comandă, Stuart Roosa, a luat cu el câteva sute de semințe, dintre care multe încolțiseră până la întoarcere.
La 5 februarie 2015 tabloul „Când te vei căsători?”, pictat de maestrul francez Paul Gauguin în 1892 și care prezintă două fete din Tahiti, a fost vândut pentru 300 milioane de dolari, devenind cea mai scumpă operă de artă din istorie. Eugène Henri Paul Gauguin (1848-1903) a fost un pictor postimpresionist francez. Aventurier și geniu, Paul Gauguin a știut să prevadă viitorul, pregătind calea picturii moderne. Între mizerie și epuizare, călătorii și disperare, a ajuns să creeze opere extraordinare, în care redă cu intensitate viziunea sa senzuală asupra vieții.
Paul Gauguin a fost unul din cei patru maeştri ai post-impresionismului. Împreună cu Cezanne, van Gogh şi Seurat, a preluat principiile impresionismului înainte de a progresa dincolo de limitele acestui curent, dezvoltându-şi un stil propriu şi unic.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com