La evenimentul sângeros de la Lunca, fostul raion Herţa, din ianuarie 1941, a participat tânărul Dumitru al lui Procopie Zaharciuc, născut la 1923, în localitatea Voloca-pe-Derelui, fostul judeţ Cernăuţi al României. În dimineaţa zilei de 28 ianuarie este arestat de către autorităţile sovietice de represalii, fiind condamnat la 10 ani de închisoare „pentru trădarea patriei”. A murit într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk, pe data de 26 iunie 1942. Rudele sale, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al URSS din 7 mai, acelaşi an, sunt ridicate de la casele lor şi deportate în Siberia, fiindcă „erau rude cu un trădător al patriei”. Pe calea grea a exilului s-au pornit părinţii: Procopie, născut la 1873, şi Maria Zaharciuc, născută în 1895. Împreună cu ei vor fi duşi în neagra străinătate cinci copii de origine română. A devenit orfană Bucovina.
În ziua următoare, românul Dumitru al lui Chiril Andrieş din satul Pasat al Ţinutului Herţa, arestat la 2 mai 1941 „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”, va fi condamnat de către autorităţile staliniste la 3 ani de lagăr. Martirul a văzut primul răsărit de soare la 1911. Şi rudele acestui osândit, în număr de şase prsoane, sunt încărcate în vagonul pentru vite al „eliberatorilor”, fiind duse în locurile pustii ale imperiului bolşevic. Au rămas codrii seculari ai Cosminului, cuprinşi de un freamăt adânc al durerii.
Tot în aceeaşi zi de 27 iunie, Maria a lui Dumitru Stratan, care şi-a făcut apariţia în această lume la 1912, în localitatea Bogzeşti din fostul judeţ Chişinău al Basarabiei, primeşte 5 ani de temniţă comunistă. A trecut şi această româncă ilegal frontiera pusă de stalinişti, fiindcă nu existau în Uniunea Sovietică treceri legale. Graniţa a fost pecetluită cu şapte zăvoare, împrejmuită cu trei rânduri de sârmă ghimpată. Nimeni nu avea voie să părăsească „ţara fericită a sovietelor”. Toată lumea trebuia să trăiască în acest imens lagăr al terorii şi să mulţumească din tot sufletul nemuritorului Stalin şi partidului său. Basarabeanca, în ziua de 5 aprilie 1941, a încercat să iasă din infernul bolşevic şi este aspru pedepsită, conform legislaţiei sovietice. A îmbrăcat cămaşa suferinţei.
În iarna anului 1941, căpitanul Martynov, unul dintre conducătorii Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, adresează lui Ivan Gruşeţki, primul secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist (bolşevic) al Ucrainei, un raport, în care smnala faptul că în ziua de „28 ianuarie 1941, locuitorii satelor Horecea Urbană, Horecea Mănăstirii, Boian, Ostriţa, Mahala au organizat o trecere în masă a frontierei. La o depărtare de 3 kilometri de la frontieră, ei au fost descoperiţi de către detaşamentul de călăreţi ai pichetului de grăniceri, în colaborare cu reprezentanţii operativi ai Direcţiei Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne. În timpul efctuării acestei „operaţiuni”, au fost ucise 12 persoane, 53 reţinute şi doar 2 oameni au avut norocul să treacă frontiera”. În numărul arestaţilor a intrat şi Iacob al lui Simion Raţă, născut la 1898, în localitatea Ostriţa din fostul raion Herţa, neştiutor de carte. Autorităţile staliniste îl condamnă la 10 ani de detenţie „pentru trădarea patriei”. S-a stins din viaţă în ziua de 28 iunie 1942, în lagărul bolşevic de muncă corecţională din regiunea Sverdlovsk. A trecut în nemurire ca un rug aprins, în care a străluminat continuu frumuseţea dorului de libertate.
În Cireşarul plin de doliu, în regiunea Tomsk a Federaţiei Ruse, a trecut la cele veşnice Ion al lui Toader Todosean, care a văzut primul răsărit de soare la 1894, în acelaşi sat Ostriţa, deportat în Siberia de gheaţă, conform hotărârii din 14 iunie 1941 a „troicei operative” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al URSS, fiindcă „era rudă cu un trădător al patriei”. Împreună cu el, au pornit pe drumul chinurilor cristice scumpa lui soţie, Maria, născută la 1903, şi doi copii minori. Unul avea 12 ani, iar mezinul împlinise 6 anişori. În iulie 1943, a părăsit această lume plină de cruzime şi mămica lor. Cu răni ce dor au rămas aceşti copii, scoşi din Bucovina strămoşească, în neagra străinătate, în împărăţia nesfârşitelor lagăre sraliniste, ca „să-şi trăiască chinul veşnic, dragă Patrie română”.
Tot în iunie 1942, în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk din adâncul Siberiei, a trecut în lumea îngerilor Uleana a lui Petru Tomeac, apărută în satul Panca din fostul raion Storojineţ, în anul 1941. Ea constituia pentru nemărginitul imperiu sovietic cea mai mare primejdie, fiindcă „era fiica unui element care constutuie un pericol social”. Când sufletul ei s-a îndreptat către Domnul, „pe ramurile Neamului, în lumini astrale, au înmugurit stelele cerului”.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com