La 26 februarie, după calendarul bisericesc pe stil nou, este cinstit Sfântul Porfirie. El s-a născut într-o familie bogată, în Tesalonic. La 25 de ani a s-a îndepărtat de viața de zi cu zi și s-a retras în Egiptul pustiu unde a fost tuns în monahism. După cinci ani în care a trăit la o mănăstire din Egipt a ajuns la Ierusalim. A fost hirotonit preot de către Pravliu, patriarh al Ierusalimului la acea perioadă, și i se va încredința pentru pază cinstitul lemn al făcătoarei de viață Cruci a lui Hristos.
În această zi, după stilul vechi, este prăznuit Preacuviosul Martinian. Născut în Cezareea Palestinei, el a început sihăstrească trăire pe când era în vârstă de optsprezece ani. Şi împlinind în sihăstrie douăzeci şi cinci de ani, printre alte multe ispite a fost supus. Odată o femeie desfrânată, îmbrăcându-se în haine de om sărac, a venit la muntele acela unde se găsea sfântul şi dacă a înserat, a început a plânge că s-a rătăcit şi se teme să n-o mănânce fiarele, dacă ar rămâne afară. Deci, se ruga de sfânt să o primească înăuntru în chilie şi să nu o lase să fie mâncată de fiare. Iar el, văzând că nu este cu putinţă a o lăsa afară, a primit-o înăuntru, iar el se duse în chilia cea mai ascunsă a lui. Dimineaţa, văzând-o cuviosul schimbată la înfăţişare (căci purta acum îmbrăcăminte femeiască frumoasă, cu care se împodobise peste noapte), a întrebat-o cine este şi pentru ce a venit acolo. Dar ea, fără de ruşine, a zis: pentru tine! Şi defăimând viaţa sihăstrească, şi adăugând că toţi drepţii cei de sub Lege s-au bucurat de petrecerea laolaltă cu femeile, îl îndemna să se apropie de ea. Cuviosul puţin câte puţin îndemnându-se şi subjugat fiind, era gata să cadă în păcat; dar gândindu-se în ce chip ar putea rămâne ascunsă fapta aceasta dacă ar săvârşi-o, mai înainte de a cădea în păcat, a fost tras înapoi de la cădere, prin dumnezeiescul har. Şi, aprinzând multe găteje, a sărit în mijlocul focului, dojenindu-se şi zicându-şi: de vei putea să rabzi, Martiniane, focul gheenei, lăsându-te în voia poftei ruşinoase, supune-te femeii. Femeia, văzând acestea, a crezut în Dumnezeu și a trimisă de cuvios la mănăstire. Iar el, vindecându-se de rănile focului şi fiind dus cu barca de un corăbier, a ajuns la o stâncă din mare, care era depărtată de uscat cale de o zi, şi a locuit zece ani acolo, fiind hrănit de acel corăbier. Şi iarăşi a plecat şi de acolo, pentru că o fată scăpată pe o scândură dintr-un naufragiu a ajuns până la stânca pe care se găsea el. Cuviosul scoțând-o din mare, a plecat de acolo zicând că nu poate sta laolaltă iarba uscată cu focul. Şi sărind în mare, cu ajutorul unor delfini, care l-au luat pe spate, a ajuns la uscat. De acolo a trecut prin mai multe cetăţi a sosit la Atena. Şi aici a adormit în Domnul, învrednicindu-se a fi îngropat cu mare cinste de episcopul locului şi de tot poporul. Iar despre cele două femei, se zice că: cea dintâi s-a dus la mănăstire şi trăind acolo în curăţie, s-a învrednicit de a face minuni; iar cea de a doua, a rămas pe acea stâncă din mare până la sfârşitul vieţii, îmbrăcată cu hainele bărbăteşti, pe care i le-a dat corăbierul.
Semnele timpului spun că, dacă în această zi cerul e fără nori, luna martie va fi însorită și caldă. Dacă e încă multă zăpadă și ea nu se topește, primăvara va fi târzie și rece. Dacă pițigoii ciripesc vesel, e semn că în curând va sosi primăvara. Dacă au înflorit ghioceii, e semn că primăvara deja a început. Cu cât mai geroase sunt ultimele zile ale lui februarie, cu atât mai călduroasă va fi vara. Dacă în rezervoarele de apă s-a topit gheața, ele nu se vor mai acoperi cu gheață.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com