(In memoriam)
Pe ofițerul de poliție Alexandr Dovbuș, originar din Cuciurul Mare, l-am cunoscut ca poet și traducător. Cu peste vreo 10 ani în urmă, șefa Bibliotecii din Cuciurul Mare, fostul raion Storojineț, doamna Natalia Bevțic, ne-a poftit pe mai mulți oameni de creație din regiune la o întâlnire în incinta acestei instituţii. Știam că organiza mereu întâlniri și lansări de carte pentru copământenii săi vestiți, unul dintre ei a fost regretatul publicist, folclorist, etnograf, muzeograf Mircea Mintenco. De data aceea am avut o întâlnire cu ofițerul de poliție, originar din acest sat Oleksandr Dovbuș. În afară de serviciul său, Oleksandr Dovbuș mai avea o îndeletnicire, mai rar întâlnită printre colegii săi. Scria poezii. Am descoperit atunci poeziile sale pline de dragoste faţă de meleagul drag, de țară, de oamenii apropiați, de literatură, cultură, civilizație.
M-a surprins faptul că cunoștea și limba română, deși era destul de tânăr pe atunci, puțin trecut de 40 de ani. Mai mult chiar mi-a mărturisit că poetul său îndrăgit era chiar marele clasic al literaturii române, Mihai Eminescu. În cartea pe care a prezentat-o atunci sunt câteva dintre aceste traduceri „La steaua”, „Peste vârfuri”, „Și dacă”. „O, mamă”.
A făcut o traducere literară perfectă. S-a înscris astfel, în rândurile traducătorilor din toate timpurile și în diferite limbi ale nemuritorului vers eminescian. Mi-a dăruit cu autograf una din plachetele sale de versuri. Pe urmă eu am prezentat atât cartea, cât și am scris în presa românească și cea ucraineană despre evenimentul în cauză.
Ne-am mai întâlnit cu Oleksandr Dovbuș și la alte acţiuni literare la Cuciurul Mare. Era un om cult, erudit, citit, bine educat. Pe urmă schimbările ce au intervenit în viața noastră, legate fie de problemele cotidiene, pe urmă de pandemie, acum de război, ne-au cam separat pentru o vreme de aceste întruniri literar-culturale la care asistam cu plăcere.
Și iată că pe neașteptate, vestea neagră a ajuns la noi toți. Ofițerul în rezervă deja, poetul și traducătorul Oleksandr Dovbuș, după o boală grea, la doar 55 de ani a părăsit această lume.
A rămas unica fiică Nadejda, căreia i-a dedicat cartea respectivă, fără tatăl grijuliu și iubitor, soția Natalia văduvă. Apropo, amândouă au fost atunci prezente la întâlnirea despre care vorbeam mai sus. A plecat dintre noi un om talentat și bun la suflet. Mare este durerea familiei, dar și a tuturor celor care l-au cunoscut.
Nu ne rămâne decât să ne rugăm la bunul Dumnezeu pentru sufletul său, să aibă odihnă veșnică pe meleagul eternităţii. Bunul Dumnezeu să-i întărească pe toți membri familiei, să le dea puteri și sănătate să poată trece peste această mare durere. Iar amintirea sa va rămâne mereu pe acest pământ.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com