Istoricul zilei – 12 martie : evenimente şi personalităţi

12 03 2023 IST 1

La 12 martie 1365 a fost întemeiată Universitatea din Viena. Universitatea din Viena a fost  fondată de arhiducele Rudolf al IV-lea din dinastia de Habsburg.  În ordinea vechimii este a doua universitate din spațiul Sfântului Imperiu Roman, după Universitatea Carolină din Praga, fondată în 1348 de împăratul Carol al IV-lea din dinastia de Luxemburg. Clădirea veche a universității s-a aflat în imediata vecinătate a Bisericii Universităţii.  Pe locul respectiv se află în prezent sediul Academiei Austriece de Ştiinţe. Între absolvenţii Universităţii din Viena sunt 15 laureaţi ai Premiului Nobel în diferite domenii. Între personalităţile celebre care au studiat aici se numără Ivan Franko, clasic al literaturii ucrainene. La Universitatea din Viena a studiat şi poetul naţional al românilor Mihai Eminescu în perioada 1869-1872.  Studenţi ai Universităţii vieneze au fost la timpul lor şi vestitele personalităţi româneşti Ion Budai Deleanu, Lucian Blaga, Sextil Puşcariu.

La 12 martie 1883 s-a născut savantul ucrainean cu renume mondial, organizatorul şi primul preşedinte al Academiei Ucrainene de Ştiinţe, Volodymyr Vernadski. Volodymyr Vernadski (1883-1945) este considerat fondatorul geochimiei, biogeochimiei, concepţiei despre biosferă şi noosferă. În cercul preocupărilor savantului s-au aflat nu numai chestiunile ştiinţelor naturale, dar şi cele referitoare la istoria şi dezvoltarea societăţii, unităţii proceselor naturale şi sociale, legăturilor reciproce între ele. Moştenirea ştiinţifică a lui Volodymyr Vernadski cuprinde 473 de studii ştiinţifice şi câteva cărţi, cea mai cunoscută fiind „Biosfera”, scrisă în 1926. Numele celebrului savant îl poartă Institutul de chimie generală şi neorganică al Academiei Naţionale de Ştiinţe a Ucrainei, Biblioteca Naţională a Ucrainei, Staţiunea Antarctică Ucraineană.

12 03 2023 IST 2

La 12 martie 1914 Constantin Brâncuşi (1876-1957) are prima expoziție personală la New York.   Constantin Brâncuşi (1876-1957) a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. Constantin Brâncuși a fost ales membru postum al Academiei Române.  În 1914 Brâncuși deschide prima expoziție în SUA, la Photo Secession Gallery din New York City,   care provoacă o enormă senzație. Colecționarul american John Quin  îi cumpără mai multe sculpturi, asigurându-i o existență materială prielnică creației artistice.

12 03 2023 IST 3

La 12 martie  1936,  la Bucureşti a încetat din viaţă Garabet Ibrăileanu, academician, critic literar, eseist, istoric literar, pedagog, redactor literar şi romancier român. Garabet Ibrăileanu (1871- 1936)  este una dintre cele mai influente personalități din literatura română a primelor decenii din secolul al XX-lea, teoretician, promotor al criticii literare științifice (direcția poporanistă), creator literar, profesor de istoria literaturii române la Universitatea din Iași și principal redactor al revistei „Viaţa românească”  între anii 1906 și 1930.

12 03 2023 IST 4

La 12 martie 2021  a decedat scriitorul și publicistul basarabean, Nicolae Dabija.  Cauză a decesului au fost complicațiile provocate de coronavirus. Distinsul poet Nicolae Dabija a fost și om politic din Republica Moldova, membru de onoare al Academiei Române (din 2003) și membru corespondent al Academiei de Științe a Moldovei (2012). Nicolae Dabija este autor a peste 80 de volume de poezie, proză și eseuri.

12 03 2023 IST 5

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий