La 7 aprilie 1614 a decedat El Greco, pictor de origine greacă. El Greco (1541-1614) a fost un pictor spaniol manierist, personalitate misterioasă, atât sub aspectul specificului stilului său, cât și din pricina biografiei lui incomplete. Cunoscut mai ales datorită picturilor sale pe teme religioase și ca portretist, contribuțiile lui în domeniul sculpturii şi arhitecturii au fost, din păcate, date uitării. Chiar și astăzi, El Greco continuă să surprindă. Prețul pe care l-a plătit pentru originalitatea sa a fost uitarea, care va dura până în secolul al XIX-lea. El Greco a avut câțiva ucenici, însă nici unul demn de a-i continua arta. Numai Velazquez, care nu și-a ascuns niciodată admirația față de pictura lui El Greco, poate fi considerat un continuator al artei sale. Respins de clasicismul secolului al XVIII-lea, El Greco va fi mai târziu recunoscut drept unul din cei mai mari creatori. În Franţa, admiratorii lui El Greco vor fi Delacroix, Millet şi Manet. Picasso va nutri o adevărată fascinație față de opera maestrului din Toledo, fapt oglindit în multe dintre tablourile din perioada albastră. Creația lui El Greco devine și punctul de referință al avangardei expresioniste germane. Secolul al XX-lea îl repune în drepturi pe cel mai mare pictor mistic al tuturor timpurilor. Unii critici afirmă că El Greco, cel mai autentic dintre pictorii spanioli, a insuflat personajelor sale tristețe exact în același moment când Cervantes a dat naștere veșnic actualului „Cavaler al tristei figuri”.
La 7 aprilie 1863, la Sibiu a avut loc un Congres naţional al romanilor, care a delegat zece personalităţi, în frunte cu mitropolitul Andrei Şaguna, pentru a expune împăratului Austriei, Franz Joseph I, la Viena, revendicările politice ale românilor. Andrei Șaguna (1808-1873) a fost un mitropolit ortodox al Transilvaniei, militant pentru drepturile ortodocșilor și ale românilor din Transilvania, fondator al Gimnaziului Românesc din Brașov (1851), membru de onoare al Academiei Române. Pentru faptele sale sfinte Biserica Ortodoxă Română l-a proslăvit ca sfânt (canonizat) la 21 iulie 2011. Prăznuirea lui se face la 30 noiembrie.
La 7 aprilie 1927, în Statele Unite ale Americii a fost efectuată cu succes prima transmisie televizată la mare distanţă. Secretarul Departamentului comerţului din SUA, Herbert Hoover, a ţinut un discurs la Washington. Herbert Hoover (1874-1964), cel de-al treizeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1929-1933) a fost inginer minier, umanitarist și administrator plin de succes. Hoover este unul dintre cei care a fost un exemplu al „Mişcării pentru eficienţă”, parte a „Erei progresului”, argumentând că soluțiile inginerești eficiente vor fi soluțiile tuturor problemelor economice și sociale. Poziția și perspectiva sa au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul președinției sale.
La 7 aprilie 1931 s-a născut Amza Pellea, actor român de film, radio, teatru, televiziune și voce. Printre alte roluri memorabile, Amza Pellea fost creatorul și interpretul personajului Nea Mărin, care i-a relevat atât de bine disponibilitățile sale pentru comedie. Totodată, a interpretat unele figuri celebre din istoria României, precum Decebal sau Mihai Viteazul.
Amza Pellea s-a născut la Băilești, într-o familie cu cinci copii, iar tatăl său s-a numit tot Amza Pellea și a fost directorul cooperativei «Munca Noastră» din Băilești în anul 1933. A absolvit cursurile Colegiului Național Carol I din Craiova, și Școala tehnică de electrotehnică din Craiova.
Un reprezentant al Promoției de aur a teatrului românesc, Amza Pellea a jucat la Teatrul Național din Craiova, Teatrul Mic, Teatrul Nottara, Teatrul de Comedie și Teatrul Național din București, unde s–a impus ca unul dintre actorii cei mai dotați ai scenei românești. A fost profesor la IATC.
Pe scena Teatrului de Comedie creează alte personaje, printre care Brettschneider (Svejk în al doilea război mondial de Brecht — 1962), Pietro (Umbra de Evghenii Şvarț — 1963), Manole (Somnoroasa aventură de Teodor Mazilu — 1964), Subcomisarul (Capul de rățoi de G. Ciprian — 1966), Platonov (Un Hamlet de provincie de Cehov — 1967), Voievodul Basarab (Croitorii cei mari din Valahia de Al. T. Popescu — 1969), Noah (Arca bunei speranțe de I.D. Sîrbu — 1970), Hrisanide (Interesul general de Aurel Baranga- 1972), Hickok (Buffalo Bill și indienii de A. Kopit — 1973) și inginerul din Nic Nic de Anca Bursan și Gheorghe Panco.
A decedat pe 12 decembrie 1983 la București, în vârstă de 52 de ani. Este înmormântat la cimitirul Bellu.
La 7 aprilie 1954, la Leova din Basarabia s-a născut Ion Aldea-Teodorovici, compozitor și cântăreț român. În perioada 1975-1981 Ion-Aldea Teodorovici a studiat la Conservatorul „G. Musicescu” din Chişinău, a activat în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul”, condusă de compozitorul Mihai Drăgan. În 1981 Ion s-a căsătorit cu Doina Marin. În perioada 1982-1992 își desfășoară activitatea interpretativă și creatoare în duet cu soția sa. Împreună cu soția sa a militat pentru reunirea Basarabiei cu România, a optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii 90 au cântat despre limba română şi Eminescu. În noaptea de 29/30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coşereni, la 49 de kilometri de Bucureşti. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com