La 11 august 106 e.n., o diplomă militară romană, descoperită la Porolissum, atesta că, la această dată, se constituise provincia romană imperială Dacia. Dacia romană (106-271) a fost o provincie romană după cucerirea Daciei de către Imperiul Roman sub conducerea lui Traian în 106 și a durat până în 271, deci un total de 165 de ani. Porolissum a fost un oraș roman din Dacia. Stabilit ca tabără militară în anul 106, în timpul războaielor daco-romane ale lui Traian, orașul s-a dezvoltat repede prin intermediul comerțului cu băștinașii daci, și a devenit capitala provinciei romane Dacia Porolissensis în 124.
La 11 august 1456 s-a stins din viață Ioan de Hunedoara (Iancu de Hunedoara), voievod al Transilvaniei (1441-1456), regent al Ungariei (1446-1452), tatăl regelui ungar Matei (Mathia) Corvin. Istoricul Nicolae Iorga l-a caracterizat pe Iancu de Hunedoara românul care a avut „cel mai mare viitor între străini”. Familia sa își avea originea în Ţara Românească, bunicul său numindu-se Şerb, iar tatăl pe nume Voicu s-a remarcat în luptele cu turcii, fiind înnobilat de regele Ungariei. Mama sa a fost Erzsébet Morzsinai (Elisabeta de Marginea). Conform obiceiului nobilimii maghiare, Voicu a luat numele de Hunyadi (de Hunedoara), când a primit în 1409 de la Sigismund de Luxemburg domeniul şi castelul Hunedoarei, drept răsplată pentru faptele sale de arme în luptele cu turcii.
Moştenind domeniul Hunedoarei de la tatăl său, Iancu se va remarca în luptele împotriva turcilor, a căror tactică de luptă o cunoştea foarte bine. În afară de aceasta, a studiat arta militară în Italia. Este primul comandant militar din această zonă, care foloseşte elemente de tactică specific militară, spre deosebire de ceilalţi domni şi voievozi, încearcă să elimine tactica pârjolirii, luptând pe teritoriul adversarilor pentru a elimina gravele pagube rezultate din războaiele purtate pe propriul teritoriu. Militar cu studii şi bun diplomat, Iancu de Hunedoara aparţine prin educaţie şi cultură mediului catolic central-european. Mai bine ca mulţi contemporani, sesizează posibilitatea îndepărtării turcilor din Europa, mai ales după ce Murad (Mehmed) al II-lea fusese respins în faţa Belgradului şi a Constantinopolului, dar este conştient că acest lucru nu-l putea realiza numai prin forţele proprii, ci cu ajutorul Papei, Occidentului şi prin realizarea unui front comun al celor trei ţări româneşti. Tot timpul el va încerca să formeze, la nord de Dunăre, un bastion antiotoman, intervenind la sud şi est de Carpaţi pentru a pune domni care să-i fie aliaţi.
Apărător al creştinătăţii contra otomanilor, Ioan de Hunedoara, a fost învins la Varna (1444) şi Kossovopolje (1448). Etapa luptelor defensive (1448-1456) este caracterizată la început de intervenţiile lui Iancu de Hunedoara în Ţara Românească şi Moldova, pe care încearcă să le menţină în frontul antiotoman. În Moldova îl pune mai întâi domn pe Petru al II-lea, de la care va lua Chilia, apoi pe Bogdan al II-lea, tatăl lui Ştefan cel Mare. În 1453, odată cu preluarea conducerii regatului maghiar de către regele Ladislau, Iancu de Hunedoara se retrage din funcţia de guvernator, dar este numit căpitan suprem de către rege. Din nefericire, tot în acest an, lumea creştină se cutremură când Constantinopolul este cucerit de tânărul sultan Mehmed al II-lea, care reia politica cuceririlor spre Europa. La Belgrad, în 1456, Mehmed al II-lea Cuceritorul este învins de Iancu de Hunedoara.
Sultanul a concentrat mari forţe la asediul Belgradului, care este cheia spre centrul Europei. Apărarea era asigurată de Iancu de Hunedoara doar cu aproximativ 30.000 de ostaşi, proveniţi din Transilvania, Ungaria, Cehia, Polonia etc. În urma unui contraatac puternic, sultanul este obligat să se retragă după ce îşi pierde tunurile, înfrângerea turcilor fiind evidentă. Din păcate, cel atât de apreciat de Papa Calixt al III-lea, Iancu de Hunedoara, imediat după această victorie strălucită, la 11 august 1456, în tabăra de la Zemun, este răpus de boală – de ciumă. Iancu de Hunedoara a fost înmormântat în Catedrala de la Alba Iulia, iar pe sarcofagul său scrie: „S-a stins lumina lumii”.
La 11 august 1680 a murit Ivan Sirko, personalitate legendară a istoriei ucrainene, vestit activist militar şi politic, hatman al Oastei zaporojene, personaj eroic al creaţiei populare. De numele lui Ivan Sirko (1605-1610 – 1680) este legată cea mai eroică perioadă a Secei Zaporojene. El a luptat timp de 35 de ani, slava lui a ajuns să fie cunoscută în Polonia, Franţa, Lituania, Crimeea, Turcia, Moldova. El a fost ales de nouă ori hatman – un caz excepţional în Secea Zaporojeană. A participat la 55 mari bătălii, dintre care numai în 3-4 bătălii a suferit înfrângere.
La 11 august 1949 s-a născut Veta Biriș, interpretă română de muzică populară de pe Valea Târnavei Mici. Debutează în 1967 în cadrul concursului „Dialoguri la distanță” și primește nota 10, ca reprezentant al Regiunii Autonome Maghiare Mureş, desfășurat la Târgu Mureş. Primele înregistrări audio le realizează în același oraș, la Radio Târgu Mureş. Consacrarea artistei are loc după participarea la concursul „Floarea din grădină”.
În ziua de 11 august a anului 1996 a murit mistica bulgara Baba Vanga. Vanga (1911-1996), născută Vanghelia Pandeva Dimitrova a fost o prezicătoare oarbă bulgară vindecătoare cu plante, care și-a petrecut cea mai mare parte din viața sa în zona Rupite în munții Kozhuh. Adepții ei au fost convinși că ea posedă abilități paranormale. Gheorgi Lozanov, director al Institutului de Paropsihologie din Sofia, care s-a ocupat cu evaluarea predicțiilor făcute de Vanga, a găsit că abilitățile ei predictive sunt în proporție de cam 80 la sută exacte, fiind puternice în privința găsirii de rude și prieteni pierduți. Lozanov a descris mai mult de 7 000 cazuri de predicții corecte aparținând misticii Vanga.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com