14 august – Ziua oglinzii fatale
Puncte forte: observator, cinstit, amuzant.
Puncte slabe: inconştient, evaziv, deranjant.
Nativii din data de 14 a lunii sunt persoane capabile, puternice și cu aceleași trăsături înalte se implică într-o relație, unde își vor aprecia partenerul, care poate să fie născut pe 5, 14 și 23 ale lunii, pentru o compatibilitate bună – Secretul numerelor.
Persoanele născute pe 14 august se încadrează în general în două tipuri. Primul tip întruchipează, de fapt, caracteristicile vârstei lor – stilul, filozofia, puterile şi slăbiciunile. De obicei, cei născuţi pe 14 august nu sunt în mod special conştienţi de ceea ce reprezintă şi nici nu sunt interesaţi în a comenta acest lucru. Al doilea tip este reprezentat de cei care comentează propriul lor cerc sau societatea în general.
Temele de reflecţie şi revelaţie conduc vieţile nativilor zilei de 14 august. Adesea ei îşi asumă roluri de conducere, dar aproape întotdeauna în calitate de ghizi şi profesori. De obicei, cei născuţi astăzi nu prea sunt interesaţi să conducă, să domine sau să dicteze celorlalţi. Paradoxal, nativii excepţionali născuţi astăzi ajung să domine în domeniul lor de activitate şi astfel să fie încadraţi în posturi de conducere. Două domenii de care sunt atraşi nativii mai evoluaţi ai zilei de 14 august sunt cele ce implică moralitatea şi integritatea personală, dar şi natura efemeră a experienţei umane, în general.
Nativii care sunt analişti ai vieţii ce îi înconjoară înţeleg de obicei importanța umorului în comunicarea ideilor, dar prostia, ironia şi aspectele penibile ale vieţii sociale umane nu scapă de cercetarea lor pătrunzătoare. Ţinând o oglindă în faţa oamenilor (a familiei lor, prietenilor, publicului, asociaţilor şi angajaţilor), ei permit celorlalţi să se vadă pe ei înşişi aşa cum sunt în realitate. Uneori asemenea nativi ai zilei de 14 august se delectează făcând uz de exagerări şi grotesc pentru a atrage atenţia sau a-şi demonstra punctul de vedere.
Nativii zilei de 14 august care nu sunt comentatori întruchipează condiţia umană şi pun prea mult suflet în ceea ce fac. Ei nu îşi pot ascunde greşelile sau problemele cu care se confruntă. Deşi bătăliile lor sunt dureros de evidente, este posibil ca ei să fie reprezentativi pentru ceea ce experimentează alţii. Astfel, asemenea nativi ai zilei de 14 august atrag simpatia celor care îi înţeleg, dar şi admiraţia celor care aşteaptă răspunsuri de la ei. Deşi acestui tip de nativ al zilei de 14 august îi poate lipsi conştiinţa de sine, ei sunt fără doar şi poate în legătură cu problemele vârstei lor.
Nativii zilei de 14 august sunt adesea atraşi de relaţiile în care partenerul lor devine o oglindă a propriului lor sine şi asta pentru că în mod firesc este dificil pentru ei să îl vadă. Această figură care este obiectul dragostei lor este adesea o proiecţie a propriilor trăsături bune şi rele. În anumite cazuri, ei au o personalitate extremă, în care una sau două caracteristici sunt dominante.
SFATURI: Foloseşte înţelegerea condiţiei umane în scopul îmbunătăţirii vieţii tale. Întoarce oglinda şi spre tine însuţi. Evaluează procesele personale şi monitorizează-le în mod regulat. Nu renunţa la spontaneitate, dar modereaz-o. Poţi să te schimbi dacă vrei.
(T.L.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com