Istoricul zilei – 14 septembrie: evenimente și personalități

14 09 IST 5

La 14 septembrie 1321 a murit genialul poet italian Dante Alighieri. Durante degli Alighieri (1265-1321) poet și filozof italian, om politic florentin, este considerat şi cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Opera sa oferă o sinteză a opiniilor filozofice, științifice și politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral și mistic.  Este autorul „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale şi este primul mare poet de limbă italiană, Sommo Poeta („poet în cel mai înalt grad”). „Divina Comedie” impune și prin perfecțiunea arhitecturii sale, supusă unor rigori geometrice și muzicale greu de egalat și de echivalat. Este un motiv în plus ca opera dantescă să constituie o veritabilă piatră de încercare pentru traducători. Prima traducere în limba română a operei lui Dante Alighieri a fost făcută de către Maria P. Chițu. Ea a publicat „Infernul” în anul 1883 și „Purgatoriul” în anul 1888. Transpunerea ei în limba română echivalează cu un imens pariu, fapt atestat de numele și de numărul celor care s-au încumetat în această întreprindere: Nicu Gane, George Coşbuc, Alexandru Marcu etc. Un loc aparte în cadrul acestor tălmăciri (unele rămase nefinalizate) îl ocupă traducerea realizată de poeta  Eta Boeriu, în care, după cum constată criticul Ion Negoiţescu „poezia curge limpede și strălucitoare, pe albiile firești ale cuvântului românesc, ca printr-o natură pură și însorită”.

14 09 IST 1

În ziua de 14 septembrie a anului 1472  domnul Moldovei  Ştefan cel Mare se căsătoreşte cu Maria de Mangop, a doua dintre soţiile sale. Căsătoria a avut loc la Suceava la 14/24 septembrie 1472. Din această căsătorie s-au născut doi băieți gemeni: Iliaș (1473 – 1473) și Bogdan (1473 – 1479). Bogdan este înmormântat la mănăstirea Putna, alături de Maria de Mangop. Ca și prima căsătorie a domnitorului, și aceasta se va termina prin decesul soției sale. Conform inscripției de pe mormântul de la mănăstirea Putna, inscripție în limba slavonă realizată de jur împrejurul câmpului decorativ de pe lespedea de marmură, doamna Maria de Mangop a decedat pe 19 decembrie 1477.  Maria din Mangop (după Mangop, numele turco-tătar al cetății Doros, capitala principatului bizantin din Crimeea) a fost sora lui Alexandru, fiul principelui Alexios II de Theodosia mort în decembrie 1475. Maria de Mangop este moștenitoarea pe linie directă a familiei lui Demetrios Paleologos Gavras, întemeietorul principatului bizantin din Crimeea (aprox. 1362). Această ramură a familiei Paleologilor era înrudită cu dinastia Comnen, cu cea a Asaneștilor din Bulgaria, cu familiile voievodale din Moldova și ulterior cu familia cneazului Ivan al III-lea al Moscovei, și prin acesta cu familiile boierești rusești Golovin, Hovrin, Tretiakov și Gavrilov.

14 09 IST 2

La 14 septembrie 1607  a murit domnul moldovean Simion Movilă. Simion Movilă a fost domnitor al Țării Românești: octombrie 1600 – 3 iulie 1601 și august 1601 – august 1602, dar și al Moldovei: 10 iulie 1606 – 24 septembrie 1607. A fost frate cu Ieremia Movila, domnul Moldovei, și a fost pus pe tronul Țării Românești de generalul polonez Zamoiski, după ce l-a învins pe Mihai Viteazul la Teleajen, în octombrie 1600. Mama sa, Maria, a fost fiica domnului lui Petru al IV-lea Rareş. Când fratele său Ieremia Movila a murit, i-a luat locul pe tronul Moldovei, după ce a făcut daruri bogate pentru a fi recunoscut de sultan. Cât timp a fost domnitor în Moldova (10 iulie 1606 – 24 septembrie 1607), a avut relații de dușmănie cu polonezii care, încercând zadarnic să-l detroneze prin intermediul turcilor, reușesc să-l otrăvească în 1607. A fost înmormântat la Mănăstirea Suceviţa. După el, Moldova ajunge teatrul unor lupte intre fiii săi și ai fratelui său Ieremia.

14 09 IST 3

La 14 septembrie 1812 armata lui Napoleon Bonaparte intră în Moscova, descoperind un oraş gol (populaţia a fost evacuata, iar militarii ruşi s-au regrupat). Pe timpul nopţii, trimişii guvernatorului bat pe la uşi anunţând incendiul. La ora 8 dimineaţa, porţile închisorilor au fost deschise şi au fost eliberaţi circa 800 de deţinuţi de drept comun, cărora li s-a dat de înţeles că pot spera la o amnistie, cu condiţia să incendieze clădirile ce vor fi ocupate de către francezi.

Primele ţinte vor fi rezervele de cereale existente în magazinele alimentare din apropierea Kremlinului. Materiale inflamabile sunt puse peste tot, iar pompele de apă distruse sau scoase din oraş. În noaptea de 1 /13 septembrie, Kutuzov dă ordinul de retragere a trupelor. Armata iese din oraş pe poarta Kolomna, târând după ea populaţia care mai rămăsese în oraş. Se aude chiar şi muzica intonată de orchestra unui batalion de garnizoană.

Furios, generalul Miloradovici întreabă cine a dat ordinul ca orchestra să cânte. Potrivit unui cod al lui Petru I, în momentul în care garnizoana părăseşte oraşul, acest lucru trebuie făcut în sunetul muzicii. Furios, generalul exclamă: „Oare codul lui Petru I a prevăzut şi capitularea oraşului? Încetaţi imediat acest tărăboi!”.

La ordinul lui Kutuzov, generalul Miloradovici trimite un curier la cartierul general francez, pentru a cere încetarea focului până la ora 7 dimineaţa a zilei următoare, în vederea evacuării a circa 9.000 de răniţi din Moscova. Dacă Napoleon şi-ar fi putut imagina măcar această politică a pământului pârjolit pe care i-o pregătea Rostopcin nu ar fi fost, desigur, de acord să-şi amâne intrarea oficială în Moscova.

În dimineaţa zilei de 14 septembrie, în suburbia Dorogomilov nu se mai află decât ariergarda rusă. Rostopcin îi strigă fiului său Serghei: „Salută oraşul pentru ultima oară. Într-o jumătate de oră el va fi în flăcări!”. Incendiul provocat de ruşi a mistuit rezervele de alimente ale francezilor, fapt ce a înrăutăţit mult situaţia trupelor lui Napoleon.

14 09 IST 4

La 14 septembrie 1829 a fost semnat Tratatul de la Adrianopol sau Pacea de la Adrianopol.  Astfel s-a încheiat Războiul Ruso-Turc din anii 1828-1829. Tratatul, semnat la Adrianopol – localitate în partea europeană a Turciei,  prevedea recunoaşterea independenţei Greciei, autonomia Serbiei, precum şi autonomia administrativă a Moldovei şi Valahiei. Prin condiţiile de pace formulate, Rusia a dat dovadă de moderaţie, lucru care a surprins puterile occidentale. Datorită situaţiei instabile din Rusia şi Balcani, cauzată de revolte ţărăneşti ce se puteau isca şi cu o armată grav afectată de molime şi slab dotată, Rusia decide că interesul său nu constă în nimicirea Imperiului Otoman, ci în menţinerea acestuia slăbit.

Pentru organizarea Principatelor a fost elaborat un act separat – Actul osăbit pentru prinţipaturile Moldova şi Ţara Românească. Actul prevedea că cetăţile turceşti de pe malul stâng al Dunării (Turnu, Giurgiu şi Brăila), împreună cu insulele ce aparţin acestui mal, vor fi restituite Ţării Româneşti (vor deveni parte integrantă a acesteia în 1830). Poarta se angaja să respecte drepturile Principatelor Române prevăzute în tratatele anterioare (cele din 1812 şi 1826) dintre Rusia şi Turcia, să nu iniţieze acţiuni militare de pe malul drept al Dunării şi să nu permită înfiinţarea vreunui aşezământ turcesc pe malul stâng.

Principatele urmau să se bucure de autonomie administrativă. Domnii vor fi pământeni şi vor fi numiţi pe viaţă de către Adunări Obşteşti. Ei vor rezolva liber afacerile interne ale ţării, în înţelegere cu divanul. Moldova şi Ţara Românească vor fi scutite de orice obligaţii pentru aprovizionarea Constantinopolului. În schimbul unei creşteri a tributului, Turcia renunţa la monopolul comercial impus Principatelor. Acestea nu vor mai fi nevoite să livreze turcilor cereale, unt, lemn de construcţie şi lucrători pentru repararea cetăţilor. De asemenea, cele două state române au obţinut dreptul de a înfiinţa armate naţionale (miliţii) pentru paza ordinii interne şi de a înfiinţa cordoane sanitare şi carantine, la graniţă.

Prin  libertatea comerţului cele două ţări române se integrau în piaţa economică europeană, devenind prin practicarea deschisă a comerţului o parte integrantă a acesteia. Dunărea şi Marea Neagră devin artere comerciale ce leagă Principatele Române de restul ţărilor europene bine dezvoltate.

Ţarul Nicolai I al Rusiei l-a însărcinat pe contele Pavel Kiseliov, ofiţer energic şi bun administrator, cu  transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de la Adrianopol. El a preluat această funcţie în noiembrie 1829, la Bucureşti. De atunci şi până la încheierea mandatului său, în aprilie 1834, Pavel Kiseliov a avut puteri aproape nelimitate în reorganizarea vieţii politice şi economice din Principate. Deşi multe dintre acţiunile sale au fost etichetate de contemporani ca revoluţionare, el n-a dorit să răstoarne ordinea socială existentă, ci s-a străduit să o menţină prin precizarea drepturilor şi îndatoririlor tuturor claselor şi prin asigurarea mecanismului administrativ şi legal, necesar apărării acestora. Cea mai importantă realizare a sa a fost, fără îndoială, elaborarea unei legi fundamentale pentru fiecare Principat. Regulamentele Organice au fost rezultatul strânsei colaborări dintre autorităţile ruseşti şi boierii români.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий