La 24 noiembrie 1473 Ştefan cel Mare al Moldovei cucereşte cetatea Dâmboviţei, Bucureşti, şi îl instalează domn al Munteniei pe Laiotă Basarab. Ștefan dorea să aibă în Muntenia un domn prieten, în locul vasalului turcilor, Radu cel Frumos, astfel ca în anul 1470 a început ostilitățile, prădând Ialomița. Radu cel Frumos a fugit la turci.
La 24 noiembrie 1816 s-a născut la Bucureşti pictorul român de etnie evreiasca Barbu Iscovescu (Baruh Iehuda), revoluţionar paşoptist. A realizat portrete ale lui Avram Iancu şi ale domnitorilor români: Mihai Viteazul, Matei Basarab. Exilat după prăbușirea revoluției, s-a refugiat la Braşov, unde a continuat activitatea revoluționară. În 1849 a emigrat la Paris, unde a făcut copii după tablouri de mari maeștri din muzee și, la îndemnul lui Nicolae Bălcescu a copiat la Biblioteca națională, după gravuri de epocă, chipuri de voievozi români. În 1853 s-a aflat alături de alți români la Bursa, și a murit în 1854 la Constantinopol, fiind înmormântat din dorința sa la cimitirul ortodox grec în aceeași groapă cu prietenii lui revoluționari, Ion Negulici și preotul Atanasie Luzin. Poetul Dimitrie Bolintineanu a scris un epitaf pe mormântul lui Barbu Iscovescu.
La 24 noiembrie 1877, poetul naţional al românilor Mihai Eminescu începe colaborarea cu ziarul „Timpul”, prin articolul „Bălcescu şi urmaşii lui”. Articolul lui Mihai Eminescu a fost prilejuit de ieşirea de sub tipar a „Istoriei lui Mihaiu-Vodă-Viteazul” de Nicolae Bălcescu, o lucrare foarte importantă pentru istoriografia românească. Apreciind personalitatea deosebită a istoricului Nicolae Bălcescu, noul colaborator al „Timpului” menţionează: „Murind în Italia, sărac şi părăsit, rămăşiţele lui dorm în pământul din care a pornit începătura neamului nostru, cenuşa sa n’a sfinţit pământul patriei, ci e pe veci amestecată cu aceea a sărăcimii din Palermo. Cu limbă de moarte însă şi-a lăsat manuscriptele sale d-lui Ioan Ghica şi astăzi, după un pătrar de veac din ziua morţii lui, societatea academică a însărcinat pe d. A. Odobescu cu revizuirea şi editarea scrierii… Facă-se această scriere evanghelia neamului, fie libertatea adevărată idealul nostru, libertatea ce se câştigă prin muncă. Când panglicarii politici, care joacă pe funii împreună cu confraţii lor din Vavilonul de la Sena, se vor stinge,… când pătura de cenuşeri, leneşă, fără ştiinţă şi fără avere, va fi împinsă de acest popor în întunerecul, ce cu drept i se cuvine, atunci abia poporul românesc îşi va veni în fire şi va răsufla de greutatea ce apasă asupra lui, atunci va suna ceasul adevăratei libertăţi”.
Mihai Eminescu îşi începe efectiv activitatea la „Timpul” în noiembrie şi o încheie la sfârşitul lui iunie 1883. Eminescu este, între noiembrie 1877 şi februarie 1880, simplu redactor, asemeni lui I. Slavici, I.L. Caragiale, Ronetti Roman. Poetul conduce cotidianul bucureştean ca redactor-şef între 16 februarie 1880 şi decembrie 1881. Este epoca de maximă intensitate în activitatea sa ziaristică.
Mihai Eminescu face la ziarul „Timpul” gazetărie cotidiană. Îi aparţin, astfel, comentariile operative pe diferite teme la ordinea zilei, notele redacţionale, introducerile la materialele reproduse din alte publicaţii. Îi aparţin, de asemenea, traducerile din presa străină, cu precădere din cea germană. Ziaristica nu reprezenta pentru Eminescu numai o obligaţie de serviciu. Ea constituia pentru poet modalitatea prin care el întreţinea dialogul public cu contemporanii. Mihai Eminescu susţine acest dialog cu o devoţiune rar întâlnită şi o dăruire ce merge până la sacrificiul de sine.
La 24 noiembrie 1920 a încetat din viaţă Alexandru Macedonski poet român, reprezentant al simbolismului românesc. Alexandru Macedonski (1854-1920) a întemeiat şi a condus cenaclul şi revista literară „Literatorul”.
La 24 noiembrie 1934 a decedat Myhailo Gruşevski, preşedintele Radei Centrale a Republicii Populare Ucrainene (1917-1918), istoric, organizator al ştiinţei şi activist de stat. Myhailo Gruşevski (1866-1934) este autorul a curca 2 mii de lucrări ştiinţifice şi creaţii literare. În anul 1931 savantul a fost acuzat de naţionalism burghez ucrainean şi escortat la Moscova. După unele ameninţări a fost lăsat în pace, însă era urmărit. La 24 noiembrie 1934, în rezultatul unei operaţii chirurgicale, Myhailo Gruşevski s-a stins din viaţă în oraşul balnear Kislovodsk. A fost înmormântat la Kiev.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com