Omagiu excelent, adus legendarului rapsod Toadere Captari

28 11 L 3

S-au împlinit o sută de ani de la nașterea legendarului rapsod popular Toadere Captari din Costiceni. Decenii la rând Orchestra de muzică populară din Costiceni, creată de Toadere Captari, i-a încântat de fiecare dată pe spectatori, oriunde ar fi evoluat ea: pe meleagurile nouăsulițene, la Cernăuți, în Moldova și România. „Căptărenii”, așa li se spunea muzicanților din Costiceni, erau așteptați și primiți cu drag în toate localitățile din ținutul nostru, unde se vorbește și se cântă românește.

Tradiția frumoasă, pusă de rapsodul Toadere Captari, Lucrător emerit al culturii din Ucraina, deținător al mai multor mențiuni din Moldova, este continuată cu succes, în deosebi prin desfășurarea Festivalului-concurs internațional „Rapsodul Toadere Captari”, ajuns anul acesta la cea de a patra ediție. El a fost inițiat de Centrul Bucovinean de Artă, director Iurie Levcic. Concursul s-a desfășurat săptămâna trecută, iar concertul laureaților a avut loc sâmbătă, în sala Filarmonicii Regionale „Dmytro Gnatiuk” din Cernăuți. Evoluarea laureaților a fost însoțită de un mic spectacol al Ansamblului „Crenguța de iederă” din Chișinău, condus de slăvita noastră bucovineancă Maria Iliuț, Artistă a Poporului din Republica Moldova, precum și de Grupa „Fetele din Botoșani”.

28 11 L 5

–Am reluat organizarea și desfășurarea acestui festival-concurs după o întrerupere de un an, cauzată de ostilitățile din Ucraina, a precizat directorul Centrului Bucovinean de Artă, Iurie Levcic. Au participat în total 60 de copii și tineri, dintre care 42 au trecut în etapa finală. Pentru prima dată am avut-o ca parteneră pe Asociația „Tezaurul Bucovinei” din Voloca, ea fiind condusă de Valentin Penteleiciuc. Proiectul nostru a fost susținut și finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, la el aducându-și contribuția și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, în persoana protoiereului Mihai Cobziuc.

28 11 L 1

Am avut și un juriu solid: Maria Iliuț de la Chișinău, președintele juriului,  Iustina Irimia de la Botoșani, Ofelia Florica Cărăbuș din Prahova, Maria Dovghei de la Colegiul de Arte din Cernăuți și Natalia Andrieș de la Centrul Bucovinean de Artă. Etapa finală s-a desfășurat nu numai la Centrul nostru, ci și la Vancicăuți, unde au participat tineri din satele Comunității Teritoriale Vancicăuți, în componența căreia intră și Costiceniul – baștina lui Toadere Captari. Ne-a sponsorizat vestitul agricultor Ștefan Gligor, care din scenă a declarat că demult n-a văzut un asemenea festival. El i-a amintit cu emoții de copilăria sa, când, îmbrăcat în costum național, cânta cântece populare românești. La festival au participat și instrumentiști, iar la Vancicăuți a ieșit în scenă fanfara din Costiceni. Trofeul Festivalului-concurs „Rapsodul Toadere Captari” a fost câștigat de Serafim Păduraru, student în anul trei la Universitatea de Medicină din Cernăuți, originar de la baștina lui Toadere Captari.

28 11 L 2

Concertul laureaților a fost deschis de Orchestra de instrumente populare „Mugurel” de la Centrul Bucovinean de Artă, dirijat de Nicolae Hacman, Artist Emerit al Ucrainei. În cadrul lui a evoluat și Ansamblul coregrafic cu același nume – „Mugurel” – de la filiala externă din Pătrăuții de Sus a acestui centru. El este condus de Elena Pintescu. Festivalul a coincis cu jubileul ei de 75 de ani și toată sala i-a cântat  în unison „La mulți ani!”.

Spectatorilor din sală li s-au înmânat câte o carte de rugăciuni în limba română, aduse special din România de preotul Mihai Cobziuc. Rugăciunea în limba maternă ne purifică sufletul, iar cântecul din zestrea spirituală a neamului ni-l îmbogățește.

28 11 L 6

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий