CARTEA ISTORIEI VEȘNIC DESCHISĂ – 3 IANUARIE

3 1 IS 1

La 3 ianuarie 1956 a fost arestat scriitorul român Nicolae Balotă sub acuzaţia că ar fi redactat şi multiplicat manifeste anticomuniste şi condamnat de Tribunalul Militar Bucureşti (la data de 5 octombrie 1956) la 7 ani de închisoare corecţională.

Nicolae Balotă (n. 26 ianuarie 1925, Cluj – d. 20 august 2014, Nice, Franţa) a fost un eseist, critic, istoric și teoretician literar român. Urmează anii școlarității la Cluj, Blaj, Sibiu, iar în 1943, se înscrie la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universității din Cluj, refugiată temporar la Sibiu. Aici are şansa de-a audia cursurile unor profesori de elită, precum Lucian Blaga, D.D. Roşca, Liviu Rusu sau Yves Auger şi de a fi remarcat de către mai vârstnicii săi viitori prieteni, membrii Cercului Literar de la Sibiu, tineri cu aspiraţii literare şi culturale înalte, dintre care mulţi au devenit nume de referinţă în istoria literaturii române: I. Negoiţescu, Stefan Augustin Doinaş, Radu Stanca, I. D. Sîrbu, Cornel Regman, Radu Enescu ş.a. După terminarea războiului (1945-1947) îşi continuă studiile universitare la Cluj (luându-şi licenţa în filosofia culturii, psihologie, limba şi literatura franceză). Între 1946-1948 a lucrat la Institutul de Psihologie al Universităţii din Cluj.  Prima oară a fost arestat în 1948, pe când era proaspăt asistent, judecat și condamnat pentru deținere și răspândire de material subversiv descoperit în urma unei percheziții la domiciliu, care consta din cărțile de literatură, istorie, filosofie și politică din biblioteca proprie. Eliberat din închisoare în 1949, el este demis din funcția didactică de la universitate, ca fost deținut politic. După 5 ani de șomaj este din nou arestat în noaptea de 2 spre 3 ianuarie 1956 din cauza scrierii unui memoriu cuprinzând un rechizitoriu al încălcării libertăților democratice și religioase de către regimul comunist. Urmează 7 ani de detenție la Jilava, Făgăraș, Gherla, Pitești, Dej, precum și doi ani de domiciliu obligatoriu la Lățești. Este eliberat în 1963 în schimbul unui acord de colaborare ca agent informator al Securității. După eliberare este redactor la revista „Familia” din Oradea, apoi cercetător la Institutul de Istorie și Teorie Literară „G. Călinescu” din București.

Obţine titlul de Doctor în Literatură Comparată în 1970, cu o excepţională teză despre Literatura absurdului, iar din 1971 devine cercetător la Institutul de Istorie si Teorie Literară „G. Călinescu“. În perioada 1979-1981 este invitat ca „visiting professor” la Universitatea din München, iar din 1981 (când se stabileşte definitiv în Franţa) funcţionează ca profesor titular la Universitatea „François Rabelais“ din Tours. În ultimii cinci ani de activitate, predă concomitent şi la Universitatea din Le Mans. După 1990, când revine în ţară, predă literatura comparată, ca profesor invitat, la Universităţile din Bucureşti şi Cluj. Ţine conferinţe la numeroase alte universităţi europene, în limbi de largă circulaţie (inclusiv după pensionarea sa, în 1990). Colaborează la postul de radio „Europa Liberă”. În 2003 Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj i-a conferit titlul de Doctor honoris causa. Din 2005 s-a stabilit la Nisa, unde s-a stins din viaţă la 20 august 2014.

3 1 IS 2

Debutul său publicistic are loc abia la vârsta de 40 de ani. Atunci începe să ardă, într-un ritm debordant, etape ale vieţii sale creatoare şi să se integreze firesc în viaţa culturală a momentului. Profitând de acel moment auroral din cultura românească, după cum însuşi numeşte perioada şaizecistă, publică cu fervoare peste 600 articole de critică literară şi eseuri, mai întâi în revistele „Luceafărul” şi „Familia”, iar apoi, în paralel, în toate revistele literare şi de cultură importante ale momentului.  În 1969 are loc debutul său editorial cu monumentalul volum de eseuri „Euphorion”. Acestuia i se adaugă, în foarte scurt timp, o impresionantă serie de cărţi de eseuri: „Despre pasiuni”, „Labirint”, „Umanităţi”, „Arte poetice ale secolului XX”, „Ipostaze române şi străine”, „Arta lecturii”, „Mapamond literar”, „Parisul e o carte”, ”Eminescu, poet al iniţierii în poezie”, „De la Homer la Joyce”. Sunt apreciate volumele lui de critică literară  „Urmuz”, „Lupta cu absurdul”, „Introducere în opera lui Alexandru Philippide”, „Prozatori români ai secolului XX”, „Opera lui Tudor Arghezi”, „Literatura franceză de la Villon la zilele noastre”, „Literatura germană de la Sturm-und-Drang la zilele noastre”. A scris cartea de meditaţii religioase „Calea, adevărul şi viaţa”, precum şi impresionanta carte de memorii „Caietul albastru”.

Nicolae Balotă și-a apreciat astfel activitatea: „Am căutat să slujesc Cuvântul frumos (nu mi-e ruşine de acest epitet azi aparent vetust) în sfera literelor: dar am năzuit (şi, vai, am reuşit prea puţin) să-l slujesc şi în adevăr, căci am avut chemarea Logosului. Cel mai nevrednic am fost în slujba în care mi se cerea o altă, mai înaltă vrednicie, în slujba Verbului divin”.

3 1 IS 3

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий