Ghid de viaţă. Unele pericole pentru sănătate care apar vara

0000 Acum Pericole de vară

În prezent abia așteptăm sezonul cald şi vacanțele pentru a petrece mai mult timp în aer liber, la mare sau la pădure. Dar, totodată, cresc și riscurile de a face insolație, de a ne deshidrata sau de a face alergie. Iată câteva pericole pentru sănătate care apar vara și de care este bine să ținem cont.

Deshidratarea.  Oriunde mergi, ia cu tine o sticlă cu apă rece! Bea apă frecvent în cantități mici și completează necesarul de lichide cu limonade și sucuri naturale de fructe. Este foarte important să te hidratezi corect mai ales în zilele foarte călduroase când petreci mult timp în aer liber. Deshidratarea poate avea consecințe dureroase: amețeli, scăderea tensiunii arteriale, dureri de cap și migrene.

Insolația.  Riscul de a face insolație este foarte mare chiar din primele ore de aflare la plajă. Insolația este una dintre cele mai mari pericole pentru sănătate care apar vara. Ea se declanșează în momentul în care corpul se încinge la soare, temperatura urcă periculos spre 39-40 de grade, și organismul nu reușește să se răcorească. Insolația este asociată cu deshidratarea, cu efortul fizic în soare, cu bolile de inimă și de tensiune. Cele mai bune ore pentru plajă sunt dimineața devreme și după amiază.

Arsurile solare.  Bronzul poate fi un accesoriu la modă vara, dar în realitate el este un mecanism de apărare a pielii împotriva arsurilor solare. Cremele de protecție sunt foarte importante și în oraș, și la mare, și pe cărările de munte. Oriunde petreci mult timp în soare, ai grijă să protejezi pielea.  Alege creme de protecție ușor de aplicat, din ingrediente de calitate, cu un factor de protecție ridicat.

Problemele de vedere. Lumina puternică din timpul verii poate agrava unele probleme de vedere, dacă nu porți ochelari de soare. Mulți oameni se plâng de lumina soarelui și simt că le afectează vederea la distanță pe stradă. Pot apărea probleme în distingerea clară a culorilor și contururilor la distanță, acuitatea vizuală se diminuează sau apar steluțe și pete luminoase care deranjează vederea.

Toxiinfecțiile alimentare.  Toxiinfecțiile alimentare reprezintă unul dintre cele mai frecvente pericole pentru sănătate care apar vara. Nu toate tavernele, sau magazinele alimentare țin alimentele în condiții sigure, la temperaturi reci. Există și riscul ca multe alimente și sucuri să se altereze în timpul transportului, dacă nu sunt transportate în mașini frigorifice.  Toxiinfecția alimentară se manifestă prin erupții pe piele, frisoane, dureri de stomac și vărsături.

Alergiile de sezon.  În timpul verii se înmulțesc alergiile: poți face alergie la polen și chiar alergie la soare. Multe persoane care nu au probleme cu alergia în sezonul rece pot avea probleme în sezonul cald. Îndeosebi alergia la soare, care se manifestă după vârsta de 40 sau 45 de ani la cei mai mulți pacienți, devine o problemă serioasă în timp. Ea se manifestă prin erupții cutanate roșii sau bubițe roșii, pe brațe, pe gât și decolteu, în special pe zonele unde ajung razele soarelui.

Probleme cu tensiunea arterială.  Temperaturile mari pot agrava problemele cardiace și problemele cu tensiunea arterială. Dacă suferi de boli care se agravează în zilele caniculare, evită plimbările în miezul zilei. Ai grijă să ieși doar dimineața devreme și seara când atmosfera se răcorește și soarele apune. Poartă cu tine mereu apă și ai grijă să nu te deshidratezi, mai ales dacă ai probleme cu tensiunea!

Înțepăturile de insecte. Folosește creme de protecție împotriva țânțarilor și căpușelor sau a tăunilor. Dacă petreci mult timp în spații verzi, dacă stai mult prin parcuri, ia cu tine o cremă de protecție pentru mâini și picioare. Înțepăturile de insecte sunt deranjante, dar pot fi periculoase, dacă este vorba de căpușele care transmit boala Lyme.

Accidentele specifice verii și riscul de înec.  În sezonul cald, când folosim mai des bicicleta, uneltele agricole, crește şi riscul de accidente. Copiii se pot răni pe trambuline. Trebuie să fim cu ochii în patru, cu atât mai mult dacă celor mici le plac sporturile care implică anumite riscuri. Accidentele cu mașina se înmulțesc și ele pe timp de vară, tot mai mulți oameni călătoresc pe distanțe lungi, obosesc la volan și riscul de a provoca un accident este mult mai mare.(Unica.ro; Odoraş)

(T.L.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий