La 21 mai 1880 s-a născut în Bucureşti Tudor Arghezi, numele real Ion N. Theodorescu, eminent poet, dramaturg şi ziarist român, autorul volumelor de poezii „Bilete de papagal”, „Cuvinte potrivite” şi „Flori de mucegai”. Cariera sa de poet și polemist a înflorit până când a fost din nou trimis la închisoare în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. După război, neputința sa de a accepta realismul socialist l-a adus în conflict cu regimul comunist al României. Scrierile sale de mai apoi, care reflectă încercarea de a se adapta la noile standarde oficiale, nu au mai inclus aceeași vigoare.
Debutul său literar a avut loc în 1896, în publicaţia „Liga ortodoxă”, revista lui Al. Macedonski, cu poezia „Tatălui meu”, semnând Ion Theo. Este perioada în care îl cunoaşte pe Grigore Pişculescu (Gala Galaction), iar prietenia cu acesta va dura toată viaţa. A colaborat în anii 1897-1899 la „Revista modernă” şi la „Viaţa nouă”, cu poezii şi proză scurtă, începând să folosească pseudonimul Tudor Arghezi.
În perioada 1900-1904, a fost călugăr la Cernica chiar dacă nu era credincios. Ulterior, a declarat că de fapt dorea să aibă un stil de viaţă comod. Nu a rezistat prea mult şi pleacă fără un scop precis în Europa. S-a reintors în ţară în 1912, când a şi început să fie activ în viaţa literară. În 1916, s-a căsătorit cu Paraschiva Burda, originară din Bucovina, cu care a avut doi copii: Domnica (Mitzura) şi Iosif (Baruţu). În timpul Primului Război Mondial Tudor Arghezi a rămas în capitala ocupată de armata germană şi a publicat articole politice în „Gazeta Bucureştilor”, colaborând, de asemenea, la publicaţiile „Scena” şi „Renaşterea”. Ca urmare a articolelor în care se pronunţase în favoarea neutralităţii României în Primul Război Mondial, este condamnat în procesul intentat ziariştilor colaboraţionişti, din 1918, şi întemniţat la închisoarea Văcăreşti, fiind graţiat în 1919, prin intervenţia lui Nicolae Iorga.
În 1926, cumpără un teren pe dealul Mărţişorului, aproape de închisoarea Văcăreşti, unde începe să sădească pomi fructiferi şi viţă-de-vie şi unde va construi, pe parcursul mai multor ani, celebra casă ”Mărţişor” (după planuri întocmite chiar de către poet), cu anexe şi o tipografie, unde Arghezi intenţiona să-şi publice întreaga operă. Se mută cu familia la ”Mărţişor” în 1930.
Primul sau volum – „Cuvinte potrivite” – a apărut în 1927, iar un an mai târziu scoate pe piaţă revista „Bilete de papagal”, după care publică carte după carte. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial a deţinut rubrica „Bilete de papagal” din ziarul „Informaţia zilei”, unde a publicat, în septembrie 1943, celebrul pamflet „Baroane!”, care lovea, abia voalat, în Manfred von Killinger, reprezentantul lui Hitler la Bucureşti. Pentru publicarea acestui pamflet a fost arestat şi apoi internat în lagărul de la Târgu Jiu (1943-1944). În 1945 a fost distins, din nou, cu Premiul Naţional pentru Poezie. După 1945, a început o febrilă activitate publicistică la „Adevărul” (unde colaborează cu „Tablete”, 1946-1947), „Jurnalul de dimineaţă” ş.a., iar în 1946 a fost distins cu Premiul Naţional pentru Literatură. Conducătorul comunist de atunci al României, Gheorghe Ghorghiu Dej, l-a reabilitat, astfel încât spre finalul vieţii a fost ales şi membru al Academiei Române, la 2 iulie 1955, iar în 1957 este ales şi în Marea Adunare Naţională. Avea să fie sărbătorit ca poet naţional la împlinirea vârstei de 80, şi respectiv 85 de ani. Universitatea din Viena i-a acordat în 1965 Premiul „Herder”. În acelaşi an a fost ales membru al Academiei Sârbe de Ştiinţe şi Litere.
Tudor Arghezi a donat statului, în 1966, întreaga proprietate a „Mărţişorului”, cu condiţia ca aceasta să devină, după moartea sa, Casă memorială. În iunie 1974, „Mărţişorul” a devenit Casă memorială patronată de Muzeul Literaturii Române. „Mărţişorul e patria literaturii mele. De acolo au ieşit „Cuvintele potrivite” şi toate scrierile adunate acuma într-o mulţime de volume, gândite la o masă dintr-o cameră mică pe care mi-o rezervasem pentru reverie… Pentru mine, Mărţişorul e un lucru de neuitat. Cred că acolo mi s-a plămădit cerneala şi mi-a înviat oarecum condeiul”, mărturisea Tudor Arghezi.
El a a decedat în 1967, având parte de funeralii naţionale. În anul 2000 a început editarea operei complete a scriitorului Tudor Arghezi în colecţia „Opere fundamentale”. Creații poetice de Tudor Arghezi au fost traduse și în limba ucraineană. În 1980, la Kiev apare un volum de poezii, iar în 1982 – cartea pentru copii „Câinii înțeleg totul”. Din creația lui Tudor Arghezi a tradus și poeta ucraineană cernăuțeană, Tamara Severniuk. Un alt poet din Cernăuți, Valerii Țybulenko, a tradus în rusă un ciclu de versuri de Tudor Arghezi, pentru care a și fost premiat în România.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com