CERCUL STUDENŢESC DE LIMBA ROMÂNĂ (XIX)

26 5 F 4

       „Îngenunchem rugându-te”

Când „orizontul se aşternuse obosit peste crestele timpului”, „împletind stele pe boltă din lacrimile sufletului”, mândrul fiu al Bucovinei, „înţelegând zbuciumul clipei”, a pornit, cu o desagă de noi informaţii, spre semeţele piscuri ale Carpaţilor milenari. Fiind născut într-o distinsă familie de răzeşi bucovineni, crescut într-o atmosferă de tradiţii şi morală creştină, cu marele dor de adevăr şi libertate permanent în inimă, vrednicul fecior al neamului ducea în suflet, „spre pământul sfânt al vechii Dacii”, „după atâta muncă în ţări străine”, „Dragostea lui Hristos”, care înseamnă Iertare, Pace, Vindecare, Mântuire şi Fericire. Ajuns la Cernăuţi, a intrat în Catedrala Sfântului Duh, şi-a aplecat genunchii în faţa Icoanei cu chipul Maicii Domnului, spunând în gând: „Noi ce din mila Sfântului/ Facem umbra pământului,/ Rugându-ne ‘ndurărilor,/ Luceafărului mărilor./ Ascultă-a noastre plângeri,/ Regina peste îngeri;/ Din neguri te arată,/ Lumină dulce, clară,/ O, Maică Preacurată/ Şi Pururea Fecioară, Marie!/ Crăiasă alegându-te,/ Îngenunchem rugându-te:/ Înalţă-ne, ne mântuie/ Din valul ce ne bântuie./ Fii scut de întărire/ Şi zid de mântuire./ Privirea-ţi adorată/ Asupră-ne coboară,/ O, Maică Preacurată/ Şi pururea fecioară, Marie!”.

După „ispăşirea pedepsei”, Arcadie Opaiţ, datorită lui Myhailo Ivanesko, originar din localitatea Tureatca a Ţinutului Herţei, fost secretar al comitetului regional Cernăuţi al Partidului Comunist al Ucrainei, un om de o bunătate aleasă, care întotdeauna se stăruia să aline durerile străine şi întindea o mână de ajutor românilor din ţinut, s-a restabilit la secţia serală (limba şi literatura rusă) a Facultaţii de Filologie a Universităţii de Stat din Cernăuţi, angajându-se cu serviciul, după cum dorea să glumească el însuşi, la ŢeKa (Ţentralinoe Kladbişce), ce în traducere înseamnă „Cimitirul Central din Cernăuţi”. Când docentul Mihai Dăscălescu, fost deţinut politic al lagărelor sovietice de exterminare, s-a îndreptat către „o lume de poveste, unde nu există ură” şi „unde omul dăruieşte dragoste fără măsură”, acolo „unde-i leagăn curcubeul, unde stelele sunt flori”, doar Arcadie Opaiţ, subsemnatul, Vasile Carlaşciuc, Ştefan Costinean, Vasile Medvidi şi Dumitru Covalciuc, împreună cu lectorii de la Catedra de Filologie Română şi Clasică, condusă la acea vreme de profesorul Grigore Bostan, l-au condus până la „ultimul sălaş”. Ceilalţi foşti studenţi ai acestui veritabil savant şi pedagog nu şi-au arătat prezenţa, temându-se de „ochiul vigilent” al instituţiilor speciale. „Naţionaliştii români”, reîntorşi din „depărtări albastre”, împreună au adus un sincer omagiu Omului, care a înţeles că aceşti tineri nu poartă nicio vină faţă de marele imperiu sovietic, situându-se în apărarea lor la istorica adunare comsomolistă. Arcadie Opaiţ, ignorând toate instrucţiunile în vigoare referitoare la organizarea procesiunilor funerare, i-a găsit acestui martir al neamului un loc de cinste pentru odihna-i veşnică, situându-i mormântul în sectorul  special, menit pentru înmormântarea şefilor autorităţilor locale. Guvernanţii ţinutului nu i-au iertat acestă faptă nobilă, pentru care a fost supus mai târziu la noi suferinţe.

 Petru GRIOR,

directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий