Tema deportărilor, a judecăților, a strămutărilor fără voie, a colectivizării forțate, a foametei artificiale, a tuturor represaliilor, detențiilor, jafurilor, războiului, cu toate urmările lui, tragediei de la Fântâna Albă, Lunca, a celor 13 mii de români care au fost ridicați în noaptea de 13 iunie a anului 1941, a altor atrocități, comise de fostul regim totalitar sovietic, atât în Nordul Bucovinei, cât și în alte părți, este o temă ce trebuie mereu tratată, de care trebuie în permanență să ne amintim. Amintirile acestea sunt dureroase, și uneori e foarte greu să vorbești despre ele, să-ți amintești, să scrii, dar memoria trebuie păstrată. Trebuie ca tânăra generație, să cunoască toate aceste lucruri. Despre ele s-au scris cărți, s-au turnat filme, s-au făcut înregistrări video și audio, s-au compus cântece, balade, doine, s-au scris poezii, s-au pictat imagini, tablouri, s-au sculptat busturi, și monumente, s-au instalat plăci comemorative. Multe dintre acele evenimente de tristă amintire și-au găsit locul în unele manuale de istorie, în cărți artistice, nemaivorbind de zecile, sutele de articole publicistice din reviste, broșuri, almanahuri, ziare etc.
Zeci de oameni din Nordul Bucovinei, (Ucraina), au scris pe parcursul vieții și au publicat articole, povestiri, poeme, poezii, despre calvarul românilor de pe aceste meleaguri de baladă, care au avut atât de mult de suferit în acele vremuri de restriște, dar și mai târziu, în vremea regimului totalitar. Unii dintre ei au plecat deja la cele veșnice, dar cele relatate de ei, vor rămâne în istoria acestui multpătimit meleag.
Am decis ca numele lor să nu fie date uitării, ale acelor oameni, mai mult sau mai puțin cunoscuți, ce au adunat, au selectat, au aranjat și publicat pe parcursul vieții: date, cifre, nume, locuri, evenimente… Unii dintre ei au fost martori oculari, alții au auzit, au citit, au căutat, au cules, au depus efort, timp, muncă, pentru ca unele evenimente despre care se știa mai mult sau mai puțin, să nu fie date uitării, să rămână în analele istoriei, fie chiar uneori, doar a unei localități, sau regiuni aparte.
Aș vrea să vorbesc în continuare despre câțiva oameni de bună credință de pe Valea Siretului, din Nordul Bucovinei. I se spune Valea Siretului, deoarece, toate aceste sate, de unde sunt de loc, cei despre care o să vorbim acum, sunt străbătute de secole de râul Siret, sau de cei doi afluenți ai lui: Siretul Mic și Sirețelul.
Vom începe cu cea mai mare și mai frumoasă localitate de români din Nordul Bucovinei – Crasna. Buni români și buni gospodari, crăsnenii țin cu sfințenie la unele tradiții și obiceiuri vechi, pe care le păstrează până în zilele noastre, și anume, Stâna și Malanca.
Crasna a avut de-a lungul istoriei multe personalități de vază. Despre martirul neamului românesc din perioada postbelică, regretatul poet Ilie Motrescu, am publicat deja mai multe materiale. Astăzi aș vrea să vorbesc despre frații săi, care de asemenea au contribuit la scrierea istoriei acestui neam. Voi începe cu fratele său mai mic, profesorul de matematică, autorul de cărți, activistul, românul, patriotul, regretatul domn Nicolae Motrescu.
Nicolae Motrescu, după cum spuneam este crăsnean get-beget. S-a născut într-o familie numeroasă, fiind al 8-lea și ultimul (de fapt au fost doi gemeni), în familia gospodarilor Ana și Ion Motrescu. Studiile primare și secundare le-a urmat în comuna natală, iar cele superioare le-a primit la Institutul pedagogic din Bălți, Moldova, la Facultatea de matematică. Întorcându-se la baștină după serviciul militar, s-a încadrat în munca pedagogică, căreia i-a dedicat întreaga sa viață. A fost o perioadă scurtă și primar al acestei localități. Chiar și în scurtul termen cât a fost primar a reușit să facă multe lucruri importante pentru baștina sa. A fost un bun gospodar și un mare patriot al neamului. S-a numărat printre membri fondatori ai primei Societăți românești din Nordul Bucovinei, Societatea pentru Cultura și Literatura română „Mihai Eminescu”. A fost membru activ al altor societăți și filiale. A participat la primele congrese, simpozioane, conferințe, întâlniri de suflet ce au avut loc la începutul renașterii noastre spirituale. A avut mult de suferit în perioada sovietică, din cauză că a fost un mare român, iar împreună cu frații săi au descoperit cum a fost pus la cale asasinatul fratelui Ilie de iscoadele fostului regim.
În anii de la urmă s-a apucat de scris și publicat cărți despre baștina sa dragă. A cules folclor crăsnean, a publicat un șir de materiale despre oamenii talentați de aici, de la poale de munte, dar mai ales despre cei care au avut de suferit în vremea prigoanei comuniste, despre cei deportați, duși cu forța departe de baștină la munci silnice, de unde mulți nu s-au mai întors. Printre aceștia numărându-se și bunul său tată Ion Motrescu. Tot el a fost acela care a publicat în zeci de ziare, începând cu „Zorile Bucovinei”, bineînțeles, ziarul la care a trudit aproape trei ani, până la tragica dispariție, fratele său iubit, Ilie, materialele despre copilăria, adolescența și tinerețea neterminată a fratelui, poetului nostru bucovinean Ilie Motrescu. Alături de ceilalți frați și de soră au organizat și au participat la zeci de festivaluri, prezentări de carte, simpozioane, comemorări dedicate poetului Ilie Motrescu. A reușit să scoată de sub tipar, pe când era în viață trei cărți despre Crasna natală, una fiind dedicată celor ce au avut de suferit de pe urma fostului regim. Cea de a 4-a carte a sa, prin străduința și ajutorul surorii sale Maria, susținută de câțiva oameni de bună credință, printre care și subsemnata, a văzut lumina tiparului, după trecerea sa pe tărâmul neuitării. A plecat fulgerător dintre noi în primăvara anului 2008, la aproape 64 de ani, în urma unui infarct. La circa un an de la neașteptata sa dispariție, am scos de sub tipar cartea, pe care i-am dedicat-o „Ca bradul la poale de munte”. Numele său merită și trebuie să rămână în istoria acestei comune. Merită și prin faptul că a trudit mult și la adunarea, sistematizarea și prelucrarea mai multor materiale despre baștina sa, care au fost de mare folos la scrierea monografiei comunei Crasna, cu titlul „Crasna, un colț de eternitate românească” (autor – Laurențiu Dragomir, București).
Ștefan Motrescu, fratele mai mare al poetului Ilie Motrescu și publicistului Nicolae Motrescu, de asemenea a făcut multe lucruri de mare valoare pentru Crasna sa natală. A fost profesor de fizică, studiile le-a făcut la Universitatea din Cernăuți. Pentru îndrăzneala sa de a-i spune adevărul în față, unuia dintre cei care au fost de față la asasinarea fratelui Ilie, a făcut un an de pușcărie. A avut o viață grea, dar a luptat pentru adevăr și dreptate până la ultima suflare. A publicat câteva materiale despre unele evenimente de la Crasna, ce merită să nu fie niciodată uitate. A scris câteva poeme și poezii de mare valoare. Le-a împrăștiat prin unele publicații românești din ținut. Cunoștea multe lucruri, din diferite domenii. Era foarte erudit, citit, cult, bine informat, inteligent, capabil. A plecat și el subit la vârsta de 66 de ani, în anul 2003, nedovedind să facă multe lucruri. La un an de la dispariția sa, ajutată fiind de fratele său Nicolae și sora Maria, care mi-au pus la dispoziție fotografii, materialele publicate sau aflate în manuscris, am scos de sub tipar cartea „Un fizician cu suflet de poet”, în memoria sa luminoasă.
Maria Motrescu-Popescu, sora mai mare a poetului Ilie Motrescu și mai mică a profesorului de fizică Ștefan Motrescu, unica soră printre cei 7 frați, a fost o vrednică și devotată fiică a baștinei sale. După absolvirea școlii din satul natal și-a continuat studiile la Facultatea de filologie din orașul Bălți, Moldova. A fost profesoară în comuna natală. Deoarece la fostul regim, întreaga familie era în dizgrație față de puterea și conducerea de atunci, nu a avut mulți ani ore de limba și literatura maternă, după cum îi era specialitatea, dar a lucrat ca învățătoare la clasele primare. Abia, după ce a căzut „cortina de fier” a fostului regim, a predat și ore de limbă maternă. A fost o femeie erudită. Cunoștea multe obiceiuri ale portului, tradițiilor, datinilor, folclorului autentic. Conducea cercuri de dansuri populare, cunoștea atributele și semnificația costumației locurilor de baștină. A scris, și publicat poezii pentru copii, care sunt folosite ca material didactic la lecțiile de literatură română, citire, cunoașterea ținutului natal… Doamna Maria a tipărit scrisorile tatălui ei Ion, către mama sa Ana, pe când acesta se afla la muncă silnică, dus tocmai în Finlanda. De unde nu s-a mai întors. Cei 8 copii au fost scoși în lume, doar de mama, care a muncit zi și noapte că să-i vadă la locul lor. Cinci dintre cei opt copii ai ei au obținut studii superioare. Tot doamna Maria Motrescu-Popescu a scris și despre consătenii săi care au avut de suferit de pe urma regimului totalitar sovietic. La îndemnul și cu ajutorul meu personal, a adunat toate aceste scrieri, plus o serie de fotografi în cartea sa „Între vis și realitate” (Ediție, redactată, corectată, pregătită pentru tipar de subsemnata).
După plecarea prea devreme din această viață a fraților săi, profesoara Maria Motrescu a trebuit să ducă ştafeta aceasta a familiei Motrescu de una singură. Adică să participe la toate comemorările, prezentările de carte, întâlnirile organizate în diferite părți, dedicate fratelui Ilie, dar și celorlalți din familia lor. De asemenea, am avut grijă să o invităm de multe ori ca poetă și publicistă la diferite școli, biblioteci, cămine culturale, pentru a-și prezenta creația proprie, dar și cele ale fraților săi talentați. Nici viața ei nu a fost deloc ușoară. A plecat dintre noi întru-n Cireșar al anului 2018, la doar câteva luni înainte de a împlini vârsta de 80 de ani.
Despre ea, ca și despre frații săi am scris zeci de articole, atât când erau în viață, cât și după mutarea lor pe un alt tărâm. Toți au lăsat urme de neșters în patrimoniul culturii, literaturii, dragostei de neam, tradiții, credință, baștină, pe acest plai mioritic. Azi, dintre cei 8 frați din vrednica familie Motrescu în viață au mai rămas doi: fratele Constantin, al doilea din familie, în vârstă de 88 de ani și fratele cel mai mic, unul dintre cei doi gemeni, Grigore, care locuiește în Basarabia, fost primar și director de școală dintr-o localitate de acolo.
Continuând itinerarul nostru comemorativ de pe Valea Siretului, ne vom opri la Budineț, o altă localitate românească din zona respectivă, nu prea mare, dar care are și ea câteva nume de valoare în cultura și literatura neamului nostru. Printre ei se numără poeta populară, Elena Fedoreac. A fost o femeie simplă. Din cauza vremurilor, care niciodată n-au fost chiar atât de favorabile pentru noi, n-a avut posibilitate să învețe prea multă carte. A trebuit să aibă grijă de surorile și fratele mai mici, care au rămas în seama ei, după ce părinții s-au trecut prea repede din viața pământească.
Bunul Dumnezeu i-a dat un dar neobișnuit, acela de a scrie și a compune poezii despre orice și despre oricine. Mai toată viața sa deloc ușoară a compus poezii populare pe cele mai felurite teme, majoritatea la comandă. Dar a scris și din proprie inițiativă despre cei deportați, despre sat, oameni, tradiții, sărbători, obiceiuri de botez, cununie, înmormântare, hram, sărbătorile de iarnă, cele pascale, despre anumite zile legate de ritualuri creștine, sau întâmplări din viață. A scris și despre felurite evenimente, vesele sau triste, despre oameni, impresii etc. O mare parte le-a dedicat celor care au avut de suferit în vremea prigoanei comuniste. Deseori era invitată la diverse ceremonii, comemorări, pentru a citi din poeziile sale. A făcut parte din cenaclul literar „Familia” ce activează în zona respectivă până în ziua de azi (cu excepția restricțiilor impuse de pandemie și război). A dedicat chiar și câteva poezii membrilor cenaclului nostru.
Pe parcursul vieții, ajutată de câțiva oameni de bună credință a reușit să scoată de sub tipar 4 cărți de versuri. În ziare a mai publicat și unele povestioare. I-am ajutat să scoată de sub tipar cartea, a 5-ea la număr, cu titlul „În familia unită”, pe care i-am redactat-o, corectat-o și am pregătit-o pentru tipar. De asemenea i-am scos în ediție bilingvă — română și ucraineană, broşura dedicată jubileului de 80 de ani ai ei. Elena Fedoreac a trăit 89 de ani, trecând la cele veșnice cu circa 5 ani în urmă.
De la Budineț, vom poposi la Pătrăuții de Sus, o altă mândră localitate de pe Valea Siretului. Și acest sat bucovinean a dat lumii personalități de vază, așa cum sunt teologii Ioan Vască și Simion Reli, ambii au trăit și activat în România, unde sunt și îngropați, primul la București, iar al doilea la Suceava. La Moscova locuiește doctorul în științe istorice, omul de științe, care a nimerit în Enciclopedia celor mai învățați oameni din lume, Constantin Bahnean.
Azi, vom vorbi despre folcloristul și poetul popular, regretatul, Dragoș Tochiță. De mic copil i-au plăcut obiceiurile și tradițiile populare ale satului bucovinean. După absolvirea școlii din satul natal și-a continuat studiile la Colegiul de cultură din orașul Cernăuți, mai pe urmă a absolvit și Liceul forestier din orașul Storojineț. A fost o vreme director al Căminulului cultural, apoi până la pensionare a muncit la combinatul forestier din comuna Ciudei.
A fost un vrednic animator al vieții culturale. A înființat și condus ansamblul de dansuri populare „Ciobanii” din satul de baștină Pătrăuții de Sus. A participat cu acest ansamblu la diferite festivaluri, obținând trofee, premii, diplome. A participat la mai toate sărbătorile noastre naționale, a fost printre membri activi ai societăților, „Mihai Eminescu”, „Golgota”. Mai mult decât atât, a condus și filialele locale ale acestor Societăți. A participat la conferințe, simpozioane, întâlniri cu oameni de suflet. A primit zeci de diplome, mențiuni, foi de laudă, mulțumiri, din partea secțiilor de cultură din regiunea Cernăuți, cât și a diferitor Societăți și instituții culturale din România. De asemenea a compus poezii populare pe cele mai felurite teme. Pe parcursul vieții a colindat satele de pe Valea Siretului, adunând de la oamenii simpli folclor. A adunat și selectat tradiții ale sărbătorilor de iarnă: colinde, urături, plugușoare. A cules cântece de cătănie, de mobilizare, de armată. A selectat obiceiuri și orații de nuntă, botez, hram etc. Era poftit cândva pe la nunți pentru a spune conocării, la luarea zestrei, la iertăciune, la cununie, la scoaterea colacilor, la venirea nuntașilor… A publicat prin ziare basme populare, legende, glume, proverbe, ghicitori, cimilituri, vorbe cu tâlc. Una din temele principale din creația populară a folcloristului Dragoș Tochiță a fost tema deportărilor și suferințelor copământenilor săi în perioada de tristă amintire. Tot Dragoș Tochiță a scris și o mini monografie a satului de baștină. Toate acestea a reușit pe parcursul vieții să le adune între copertele a circa 8 cărți. Două dintre ele sunt dedicate celor ce au suferit, fiind deportați, împușcați la Fântâna Albă, celor care au avut de suferit fiind deschiaburiți, înscriși cu forța în colhoz, cărora li s-au confiscat averile, care au fost duși la munca silnică, au fost judecați și condamnați pe nedrept de fostul regim sovietic. Dragoș Tochiță a compus poeme și poezii populare despre crimele fostului regim, despre oamenii care au avut de suferit, despre evenimentele tragice din istoria multpătimitului nostru popor. A plecat din această viață, în vara anului 2022, la vârsta de 80 de ani. Este pomenit printre oamenii de vază ai satului natal.
Eleonora SCHIPOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com