Aprilie cu răni adânci
18 aprilie a devenit pentru deţinuţii de origine română din lagărele staliniste cea mai dureroasă zi din această lună de primăvară. Suferinţele îngrozitoare au năvălit asupra martirilor neamului ca un şuvoi vulcanic. Sub securea fărădelegilor bolşevice cade fostul primar al comunei Budineţ din mândra Bucovină, Dumitru al lui Pintilei Loghin, născut la 1875, arestat de către autorităţile sovietice pe data de 18 august 1940. Este acuzat de faptul că era „un element care prezintă un pericol social” pentru orânduirea socialistă. După 20 de luni de chinuri feroce şi interogatorii drastice în localurile cazematelor comuniste, bucovineanul primeşte 5 ani de închisoare. Va păşi mai departe, „rănit şi desculţ”, peste „spinii din calea terorii bolşevice”.
În ziua de 18 aprilie 1942, ţăranul Grigore al lui Toader Cuşnir-Tomaş, născut la 1897, în localitatea Colincăuţi din frumoasa Basarabie, a fost condamnat de către Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. la 3 ani de detenţie într-un lagăr stalinist de muncă corecţională „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. A căzut în mâinile grănicerilor sovietici pe data de 5 februarie 1941. A „trecut prin furtuni”, care au aruncat în el „cu săgeţi”, îndurând chinul închisorilor comuniste ca un martir.
În aceeaşi zi de primăvară îndoliată, muncitorul Ieremia al lui Ion Adam, născut în 1901, în localitatea Buhaniţa, judeţul Piatra Neamţ al României, „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”, este condamnat la 3 ani de închisoare. În perioada interbelică s-a stabilit cu traiul în vechea capitală a Bucovinei istorice. Autorităţile staliniste l-au ferecat în lanţuri pe data de 27 octombrie 1940. Lumina obscură a temniţelor comuniste a continuat să-i mângâie „chipul umbrit de zăbrele”.
Tânărul Lucian al lui Ion Eşanu, care a văzut lumina zilei la 1922, în istoricul oraş Botoşani, este arestat de către grănicerii stalinişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 19 iulie 1940. Interogatoriile feroce au durat 21 de luni. Pe data de 18 aprilie 1942, regimul totalitar bolşevic îl condamnă la 3 ani de detenţie. A trecut ilegal linia sovietică de demarcaţie a hotarului stalinist. Se întorcea la Cernăuţi, unde se stabilise cu traiul în perioada interbelică. N-a ajuns până la apa Prutului. A apucat drumul calvarului spre fioroasele lagăre comuniste de muncă corecţională.
Nicolae al lui Vasile Morăraş, născut la 1913, în vechea capitală a Bucovinei istorice, este arestat de către „eliberatori” în ziua de 7 iulie 1940. Timp de 21 de luni a trecut prin întreaga gamă a anchetelor staliniste, îndurând toate metodele de tortură sovietică. La 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 8 ani de detenţie într-un lagăr bolşevic de muncă corecţională. Va fi acuzat de faptul că în perioada interbelică a fost poliţist şi „a dus o luptă aprigă împotriva mişcării revoluţionare din Ţinut”. Sentinţa pronunţată a devenit „chemarea de jertfă”, care răzbate ca un ecou, ca o „taină amară” în Siberia fără sfârşit.
Alt român, Vasile al lui Timotei Popescu a văzut lumina zilei în localitatea Rud, judeţul Soroca al Basarabiei, la 1923. Destinul l-a adus pe tânăr în oraşul de pe malul Prutului, unde la finele Cireşarului istoric va fi instaurată dictatura stalinistă. Îngrozit de teroarea dezlănţuită pe meleagurile voievodale de către regimul totalitar bolşevic, pe data de 6 august 1940, porneşte spre frontiera sovieto-română cu gândul să treacă în Patria strămoşilor săi şi să caute adăpost în interiorul României. Nimereşte în mâinile grănicerilor sovietici, fiind privat de libertate pe un termen de 3 ani. Srntinţa a fost anunţată tot la 18 aprilie 1942. Şi acest martir al neamului, crescut într-un mediu sacru al tradiţiei, între obiceiurile şi datinile străbune, cu dragoste de Dumnezeu, de Patrie, apucă drumul prigoanei comuniste.
Gheorghe al lui Emilian Rojoc a apărut în această frumoasă lume la 1912, în mândra localitate Trestiana (Dimca) din Bucovina. Partipicând la manevrele Armatei Române, este lăsat la vatră şi, în ziua de 14 noiembrie 1940, porneşte spre baştina natală. N-a avut norocul să ajungă acasă. Este arestat de grănicerii sovietici. Pe data de 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl condamnă la 3 ani de lagăr „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”. Nedreptatea cuibărită în sufletul soldatului „se-nalţă-n vecie ca vers de psaltire”.
În anul 1913, în istoricul oraş Botoşani din România, a văzut pentru prima dată lumina soarelui Nicolae al lui Constantin Ungureanu. În perioada interbelică va ocupa unele posturi de răspundere în cadrul Inspectoratului de Jandarmi din Cernăuţi. N-a dovedit să se refugieze în interiorul Patriei. Primele victime, care au căzut în mâinile „eliberatorilor”, au fost poliţiştii şi jandarmii, lăsaţi de autorităţile româneşti pentru paza ordinii publice. Va fi arestat la 9 iulie 1940, fiindcă devenise pentru puterea stalinistă „un element care prezintă un pericol social”. După 21 de luni de chinuri cristice, pe data de 18 aprilie 1942, regimul totalitar bolşevic îl condamnă la 5 ani de lagăr. Şi-a urmat drumul Golgotei cu „bătăile inimii însingurate”.
Mihai al lui Ion Ţepeş s-a născut în localitatea Secu din judeţul Piatra Neamţ, la 1904. Fiind lucrător la căile ferate, va fi transferat în vechea capitală a Bucovinei istorice, unde au venit „eliberatorii” cu cântecul „Internaţionalei” în inimi şi cu teroarea cuibărită în suflete. Persecuţiile comuniste au început chiar din primele zile ale instaurării dictaturii sovietice. În toamna anului 1940, sub securea dezmăţului bolşevic a căzut şi acest român. Fiind arestat pe data de 27 octombrie, este dus în interiorul imperiului stalinist şi condamnat la 3 ani de închisoare. Sentinţa a fost pronunţată la 18 aprilie 1942. Au rămas căile ferate în aşteptarea martirului.
În localitatea Cotelna din actuala Republică Moldova a apărut, la 1908, Mihai al lui Grigore Şvarco. Autorităţile sovietice, care au ocupat Basarabia, îl pun în cătuşe în ziua de 12 septembrie 1940. Pe data de 18 aprilie 1942, Comisia Specială de pe lâmgă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. îl lipseşte de libertate pentru 8 ani, fiind acuzat de „agitaţie antisovietică”. A continuat „cota de suferinţă”, care a început în vara anului 1940.
Nicolae al lui Dumitru Chificeac, apărut în această frumoasă Bucovină la 1900, într-o familie de vrednici răzeşi din localitatea Mahala, n-a putut să se împace cu teroarea instaurată pe meleagurile voievodale de „eliberatorii” cu steluţe roşii la chipiu. A pornit în acei noapte geroasă de iarnă, cu viscole aspre şi cu dorul libertăţii permanent aprins în piept, spre Patria strămoşilor săi. Este arestat la Lunca, în dimineaţa sângeroasei zile de 28 ianuarie 1941. Tribunalul Militar al Armatei a 12-a a Districtului Militar Special Kiev îl condamnă la 10 ani de suferinţă. Apucă drumul calvarului în direcţia regiunii Sverdlovsk din Federaţia Rusă. În acel infern, în toamna anului 1942, îşi va găsi sfârşitul vieţii sale. Soţia, Eugenia, născută la 1905, cu trei copii: Veronica, Dumitru şi Elena, conform deciziei Comisiei Speciale de pe lângă Comisarul Poporului pentru Afaceri Interne al U.R.S.S. din 7 mai 1941, se îndreaptă către Republica Komi. În pământul îngheţului veşnic a rămas să-şi doarmă somnul de veci draga lui soţie. A murit în ziua de 21 aprilie 1942. S-au dus scumpii părinţi, lăsând în urma lor sufletele îndurerate ale copiilor orfani, singuri în pustietatea Nordului îndepărtat.
La începutul anului 1942, în economia fostei Uniuni Sovietice a apărut o lipsă acută a forţei de muncă. La baza acestei probleme a stat ampla mobilizare în rândurile Armatei Roşii a bărbaţilor în primele luni ale declanşării operaţiunilor militare. Totodată, teritorii întinse şi dens populate din partea europeană a imperiului bolşevic vor fi ocupate de către trupele germane şi spre estul U.R.S.S. sunt nevoite să pornească numeroase întreprinderi sovietice. În mâinile inamicului încape Bazinul carbonifer Donbas, fiind blocate şi căile de acces terestre către Caucaz. Astfel, au loc mari pierderi ale unor zone de interes strategic pentru sectorul energetic. Împrejurările în cauză determină unele schimbări în atitudinea autorităţilor staliniste faţă de deţinuţii din lagărele comuniste. Se planifică folosirea lor ca mână de lucru la minele din Bazinul carbonifer Karaganda şi la minele de nichel de la Kimpersai. Al treilea mare şantier pentru deţinuţi a fost organizat la exploatările forestiere din regiunea Gorki a Federaţiei Ruse.
Lipsa unor condiţii elementare de viaţă în lagărele de muncă corecţională, insuficienţa produselor alimentare şi ziua de muncă istovitoare au dus la deteriorarea stării fizice şi la creşterea ratei mortalităţii în rândul deţinuţilor. O situaţie îngrozitoare domnea în lagărele de la Monetnaia şi Losinîi, regiunea Sverdlovsk, în care condamnaţii erau concentraţi la exploatările de turbă din cadrul Comisariatului Poporului pentru Staţiile Electrice. În unul din aceste blestemate lagăre de muncă forţată a închis ochii pentru totdeauna, pe data de 22 aprilie 1942, românul Ion al lui Dumitru Toderenciuc din Cuciurul Mare, născut la 1897, arestat de reprezentanţii regimului totalitar bolşevic în ziua de 28 noiembrie 1940 şi acuzat de „activitate trădătoare”. Fiul său, Vasile al lui Ion Toderenciuc, născut la 1920, inclus în licta „elementelor care prezintă un pericol social”, va fi ferecat în lanţuri de către călăii stalinişti pe data de 23 aprilie 1941 şi întemniţat pentru nimicire tot în lagărele comuniste din regiunea Sverdlovsk, unde a murit şi scumpul lui părinte.
Martirii neamului, arestaţi de autorităţile staliniste în 1940 şi în prima jumătate a anului 1941, au nimerit în lagărele bolşevice de la Temnikov, Elabuga, Spasski-Zavod, Aktiubinsk, Sverdlovsk, Oranki şi în reţeaua de lagăre de muncă corecţională din R.A.S.S. Mari şi Republica Komi. În 1941 şi în cele patru luni ale lui 1942, în aceste temniţe sovietice, au murit şi deţinuţi de origine română. Ţăranul Mihai al lui Iordache Huţănaşu, care a văzut lumina zilei la 1897, în mândra localitate Pilipăuţi din istoricul Ţinut al Herţei, a intrat în numărul acestor martiri. Fiind arestat de către grănicerii comunişti din Detaşamentul nr. 97 al Comisariatului Poporului pntru Afaceri Interne al U.R.S.S. în ziua de 24 iulie 1940 şi condamnat la 5 ani de detenţie „pentru trecerea ilegală a frontierei de stat”, s-a stins din viaţă pe data de 30 aprilie 1942, într-un lagăr din regiunea Sverdlovsk a Federaţiei Ruse.
O situaţie asemănătoare exista şi în locurile de exilare a românilor. Trei locuitori ai satului-martir Mahala, arestaţi de către reprezentanţii regimului totalitar sovietic în lunile aprilie, mai şi iulie 1941, fiind acuzaţi de faptul că „erau rude cu unii trădători ai patriei”, vor fi duşi în îndepărtatul ţinut Krasnoiarsk al Federaţiei Ruse, unde îşi vor găsi sfârşitul vieţii lor. În taigaua siberiană a rămas să-şi doarmă somnul de veci Gheorghe al lui Todor Grigorciuc, născut la 1883, neştiutor de carte. Tot în luna aprilie a anului 1942 a închis ochii pentru totdeauna şi Ştefan al lui Ion Grigorciuc, născut la 1895, cu studii medii incomplete. Al treilea martir a devenit Dumitru al lui Ion Guzun, născut la 1892, în aceeaşi mândră localitate din Valea Prutului.
În aceeaşi lună de dureroasă primăvară, în regiunea Tiumen, a trecut la cele veşnice farmacistul Gheorghe al lui Ion Popescu, apărut în această frumoasă lume la 1884, în satul Pomârla din fostul judeţ Dorohoi al României. „Troika operativă” a Direcţiei Regionale Cernăuţi a Comisariatului Poporului pentru Securitatea de Stat al U.R.S.S., pe data de 10 iunie 1941, îl include în lista „elementelor care prezintă un pericol social”. În îndepărtata Siberie au răsărit pe cer, în luna lui Prier, „luceferii de sânge” ai românilor ucişi de „groaznicii călăi ai hoardei leniniste”.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com