Numele Eroului a fost scris pentru veci pe o placă de granit, fixată pe fațada școlii lui natale

10 10 B 2

Astăzi, la Noua Suliță a fost inaugurată o placă comemorativă în memoria lui Andrei Hlib, locuitor al Nouă Suliței și absolvent al Liceului nr. 2 din oraș. Andrei a învățat la Liceul nr. 2 între 1984 și 1993. Profesorii și colegii de clasă își amintesc de el ca de un băiat amabil și prietenos. A lucrat la biroul de achiziții publice din Noua Suliță. Conform unui decret al Președintelui Ucrainei, Andrei Hlib a fost decorat postum cu Ordinul „Pentru vitejie”, gradul III, și „Crucea Eroului”, gradul III, pentru bărbăție și eroism manifestate în luptele pentru apărarea suveranității de stat și a integrității teritoriale a Ucrainei și pentru îndeplinirea cu abnegație a datoriei militare.

10 10 B 1

La eveniment au participat  profesorii și elevii Liceului, activiști publici și conducerea CT Noua Suliță. Dreptul de a dezveli placa comemorativă a fost acordat mamei Eroului, Victoriei Șugani. Adresându-se publicului, primarul CT Noua Suliță, Maria Nicorici, a amintit cât de liniștit, calm, echilibrat și om de încredere a fost Andrei Hlib, iar prin fapta sa eroică a câștigat o amintire luminoasă și veșnică. Doamna Maria Nicorici și-a exprimat, de asemenea, recunoștința față de mama eroului. Directoarea Liceului, Ina Calistruc, cu lacrimi în ochi, a subliniat că absolventul erou va trăi în memoria celor care studiază aici. Adelina Rusnac, șefa Secției de Educație a Consiliului Orășenesc Noua Suliță, a rostit, de asemenea, cuvinte de recunoștință la adresa Eroului Andrei Hlib.

La placa comemorativă au fost depuse buchete de flori.

10 10 B 3

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий