Toamna și primăvara întotdeauna facem curățenie generală peste tot. În primul rând, că a venit toamna, o toamnă lungă și frumoasă în acest an. În al doilea rând, așteptăm o mare și frumoasă sărbătoare creștină – Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil. Ei sunt ocrotitorii satului și a bisericii din Cupca.
La noi, la creștini, se obișnuiește dintotdeauna să facem peste tot ordine, curățenie – fizică și sufletească. Şi am hotărât să facem ordine și curățenie generală la Liceul din Cupca, ca de altfel aşa se procedează în toate instituțiile de învățământ, și nu numai din regiunea noastră.
Vom menționa că activ s-au încadrat toate clasele acestei instituții de învățământ, elevii, profesorii, învățătorii, personalul tehnic. Am făcut ordine generală: am greblat, am măturat, am amenajat totul cu grijă.
În fața liceului avem o alee de toată frumusețea, un parc verde și frumos, o livadă cu pomi roditori. Toate acuma sunt îmbrăcate în haine multicolore, iar unii pomi și-au dezbrăcat deja haina, rămânând goi. Acum au nevoie de îngrijirea noastră, de atenția și grija noastră.
Aceste măsuri necesare educă la elevii noștri dragostea de muncă, de ordine şi curățenie… Curățenia înseamnă sănătate, dispoziție bună.
Eleonora SCHIPOR,
profesoară la liceul din Cupca
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com