La finele lunii februarie 2015 se împlinesc 170 de ani de la naşterea cărturarului bucovinean Ştefan ŞTEFUREAC
Satul Ceahor din actualul raion Hliboca al regiunii Cernăuţi. În această pitorească localitate bucovineană cu frumoase tradiţii culturale româneşti s-a născut la 24 februarie 1845 unul dintre intelectualii de frunte ai neamului nostru. Părinţii săi, Petru şi Vasilica Ştefureac, ţărani gospodari, care păstrau cu sfinţenie tradiţiile şi obiceiurile din bătrâni, cuprinşi de o adâncă stimă faţă de istoria ţinutului, i-au pus vlăstarului lor scump, altoit în ramul dragostei pentru adevăr şi dreptate, numele Ştefan în amintirea Marelui Voievod al Ţării Moldovei, care a apărat cu braţul, mintea şi inima demnitatea moldovenilor şi suveranitatea pământului străbun în timpuri de restrişte. În Codrii Cosminului se înalţă astăzi falnic către cer Stejarul lui Ştefan cel Mare, simbolizând bunătatea, trăinicia şi continuitatea noastră pe această glie dacică sfântă.
Copilul frumos de plugar, harnic şi ager la minte, ca întreg neamul lui Decebal şi Traian, s-a îndreptat, setos de cunoştinţe, spre izvorul plin de viaţă al cărţii, avându-l ca păstor al sufletului său tânăr şi curat ca lacrima pe vrednicul paroh şi om de cultură Samuil Moraru-Andrievici, Mitropolitul de mai târziu al Bucovinei, care a jucat un rol important în procesul de instruire a viitorului cărturar.
După terminarea Şcolii Primare în satul natal părinţii îl înscriu, la îndemnul bunului paroh, la Gimnaziul German din Cernăuţi, unde a învăţat şi Mihăiţă Eminovici. Ştefureac a fost unul dintre acei elevi, care a plâns în ianuarie 1866 în „Lăcrimioarele învăţăceilor gimnagiali” moartea mult iubitului său profesor Aron Pumnul, osemintele căruia îşi dorm somnul veşnic în Cimitirul Central din vechiul oraş de pe malul bătrânului Prut. Această „promiţătoare poezie” începea astfel: „Plângi acum junime, plângi cu întristare, / Căci fatala moarte, fără îndurare, / Ţi-a răpit din sânu-ţi ce era mai rar, / Ţi-a răpit un mândru, scump mărgăritar”.
Luându-şi cu succes bacalaureatul în 1868, acest tânăr de 23 de ani, primind o bursă de la Fondul Religionar al Bucovinei, porneşte spre Viena, capitala Austro-Ungariei, „renumit centru de cultură europeană”, pentru a studia în aula Universităţii literele şi filozofia.
După obţinerea licenţei se întoarce în ţinutul natal, fiind numit, la 24 august 1874, profesor de greacă, latină şi română la Gimnaziul greco-oriental din Suceava, unde i-a instruit cu dragoste şi bunătate pe tinerii din Ţara Fagilor până la ultima-i suflare. Profesorul universitar Ilie Mandiuc scria mai târziu următoarele: „Ferm convins că numai calea spre lumină şi adevăr îl poate duce pe un popor la putere şi viaţă proprie, profesorul Ştefureac n-a cunoscut un ideal mai măreţ şi mai sfânt pentru neamul său ca şcoala, pentru ea s-a jertfit toată viaţa prin vorbă, faptă şi scris”.
Într-adevăr, timp de aproape două decenii, el a desfăşurat în acest pitoresc oraş, Cetate de Scaun a Domnitorului Ştefan cel Mare şi Sfânt, o rodnică activitate, aducându-şi contribuţia la întemeierea, în 1883, a Societăţii „Şcoala Română”, acordând ajutor material şi moral fiilor ţăranilor săraci din Bucovina, alcătuind pentru elevii din ţinut „Cărţi de citire” – adevărate manuale didactice, în care dă dovadă de o înaltă cunoaştere a valorilor culturale româneşti. Spirit energic, a colaborat cu numeroase articole şi studii despre limba maternă şi sistemul de învăţământ din acea vreme la publicaţiile „Albina”, „Tribuna”, „Gazeta de Transilvania”, „Convorbiri literare”, „Revista politică”, „Gazeta Bucovinei”, „Deşteptarea”, „Opinca”.
Pământeanul nostru şi-a consacrat întreaga sa capacitate şi forţă de muncă cercetării şi valorificării creaţiei populare orale, culegând eresurile lumii rurale, balade şi legende, pătrunse de sentimentul vechimii neamului. Publicând în „Convorbiri literare” (1876) povestea „Sfânta Vinere”, s-a remarcat ca un iscusit povestitor. Unele poveşti ale acestui neobosit om de cultură au văzut lumina tiparului în 1886 la Cernăuţi.
În luna noiembrie 1893, când suflarea iernii se făcea simţită pe meleagurile carpatine, iubitul dascăl, publicist şi scriitor şi-a luat rămas bun de la toţi cei din jur, lăsându-ne moştenirea sa culturală, pătrunsă de firescul limbaj popular. Posteritatea a onorat memoria înaintaşului, ridicându-i un monument la Suceava şi constituind în acest oraş Fundaţia „Ştefan Ştefureac”. Mircea Lutic, scriitor renumit al Ucrainei, menţionează că numele lui Ştefan Ştefureac „se află, alături de cele ale altor personalităţi de seamă, pe un loc de cinste în panteonul naţional al românilor din Bucovina”.
Petru GRIOR, directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
Pe calea spre lumină şi adevăr