În urma unei monitorizări epidemiologice, în regiunea Cernăuți a fost depistat primul focar de varicelă (vărsat de vânt) din acest an.
Majoritatea cazurilor de îmbolnăvire s-au înregistrat la grupurile organizate de copii (grădinițe și școli). În special, luna aceasta o creștere a incidenței de varicelă s-a înregistrat în raionul Hotin. La data de 6 februarie 2017, în satul Grozinți al aceluiași raion, s-a înregistrat 50 de cazuri de varicelă.
Printre cei contaminați, 46 sunt copii și 4 sunt adulți, inclusiv două femei gravide.