Poroşenko şi Iohannis — vestitori ai unei primăveri diplomatice

foto-klaus-ioha

foto-klaus-iohaSăptămâna curentă a avut loc prima vizită, în ultimii şapte ani, a şefului statului român la Kiev, vizită pe care Preşedintele Petro Poroşenko a numit-o simbolică. El a subliniat faptul istoric că România a fost prima ţară comunitară, care a ratificat Acordul de Asociere între Ucraina şi UE.
Klaus Iohannis a sosit în capitala ucraineană, fiind convins că România şi Ucraina „pot construi o agendă de co­operare bazată pe pragmatism şi pe încredere”. Pre­şe­dintele Ucrainei s-a referit în discursul său la relaţiile bilaterale, anunţând că părţile au convenit să reanime activitatea comisiei mixte prezidenţiale şi să organizeze următoarea sesiune a acestei comisii în timpul vizitei sale la Bucureşti.
„Am evidenţiat direcţiile care sunt de perspectivă, este vorba de transport, infrastructură, energie şi alte domenii, care vor avea o concretizare pentru ambele părţi. De asemenea, noi am abordat problemele tradiţional sensibile, ca, de exemplu, Canalul Dunărea — Marea Neagră şi am convenit un dialog constructiv atât în plan bilateral, cât şi în cadrul instituţiilor internaţionale. Vreau să vă asigur că noi încercăm să demonstrăm că suntem în stare să găsim soluţii comune pentru toate problemele care de mulţi ani au fost de nerezolvat”, a mai afirmat Poroşenko.
Cei doi lideri de stat au discutat posibilitatea acordării de tratament pe teritoriul României militarilor ucraineni care au fost răniţi în zona Operaţiunii antiteroriste. Statul român a urmat gestul nobil făcut de alte ţări europene, care acordă asistenţă medicală eficientă ostaşilor ucraineni grav răniţi.
Un alt subiect de discuţie a fost sprijinirea etnicilor români din Ucraina şi a celor ucraineni din România, obiectiv care poate fi atins inclusiv prin reactivarea mecanismelor guvernamentale. În acest context, Klaus Iohannis a specificat că anume comunităţile etnice vor deveni “un pod în relaţiile dintre România şi Ucraina”.

Добавить комментарий