Dinamo Kiev și Dnipro s-au calificat în sferturile de finală ale UEFA Europa League, după ce au eliminat, în optimi, formațiile Everton, respectiv Ajax Amsterdam. Este doar a doua oară în istorie când două echipe ucrainene ajung între cele mai bune opt echipe ale competiției.
Prima și singura dată când s-a mai întâmplat asta, ucrainenii au câștigat trofeul! Dnipro va da piept în „sferturi” cu belgienii de la Brugge, în timp ce Dinamo Kiev are o misiune ceva mai grea, în fața Fiorentinei. S-a întâmplat în 2009, atunci când competiția purta încă numele de Cupa UEFA. Cele două echipe calificate atunci în „sferturi”, Șahtar Donețk și Dinamo Kiev, au ajuns chiar până în semifinale, unde au dat piept una cu cealaltă, iar trupa lui Mircea Lucescu s-a calificat în ultimul act, pe care l-a și câștigat, cu 2:1, în fața lui Werder Bremen.
În „sferturi”, ucrainenii au eliminat atunci două echipe franceze. Șahtar a trecut, cu 4:1 la general, de Olympique Marseille, în timp ce Dinamo Kiev a eliminat-o, după 3:0 la general, pe Paris Saint-Germain. În penultimul act, la Kiev, Dinamo și Șahtar au remizat, 1:1, pentru ca la retur, la Donețk, formația lui Il Luce să se impună cu 2:1. În acest an, Dnipro a trecut de Ajax grație golului marcat în deplasare, după ce câștigase cu 1:0 în tur și a pierdut cu 2:1 la Amsterdam. Dinamo Kiev a pierdut în tur, la Liverpool, cu 2:1 în fața lui Everton, dar s-a răzbunat la retur, când s-a impus cu 5:2, la Kiev.
Meciuri din sferturi de finală: Sevilla – Zenit, Dnipro Dnipropetrovsk – Club Brugge, Dinamo Kiev – Fiorentina, Wolfsburg – Napoli. Sferturile de finală vor avea loc pe 16 şi 23 aprilie. Tragerea la sorţi pentru semifinale este programată pe 24 aprilie, în timp ce meciurile din penultimul act se vor disputa pe 7 şi 14 mai. Finala este programată pe 27 mai, pe Stadionul Naţional din Varşovia. Din această fază a competiţiei nu mai există restricţii, deci două echipe din aceeaşi ţară pot evolua una împotriva celeilalte.