Judecătoria raională Şevcenko din oraşul Cernăuţi l-a recunoscut ca fiind vinovat de comiterea crimelor, în baza punctelor 6, 11, 12 din articolul 115 al Codului Penal al Ucrainei pe cetăţeanul, care şi-a bătut joc de cadavrul jertfei. Amintim că în data de 4 august anul trecut într-o pădurice din apropierea unei pieţe a fost descoperit cadavrul unui bărbat necunoscut. Trupul ars a fost presărat cu pământ, iar în imediata apropiere oamenii legii au găsit un livret militar, care, potrivit versiunii criminalilor, urma să ajute la identificarea rapidă a jertfei. Datorită acţiunilor operative ale colaboratorilor organelor de drept, au fost descoperite două persoane, care i-au luat viaţa acestui bărbat. Unul dintre ei a şi anunţat despre cadavrul descoperit, iar celălalt, prin acest omor, a încercat să îndepărteze suspiciunile în furturi. Acest criminal a aruncat lângă cadavru livretul său militar pentru a evita răspunderea penală pentru crimele săvârşite. În opinia criminalilor el urma să fie considerat mort. Judecata l-a recunoscut vinovat şi l-a condamnat la 12 ani de privare a libertăţii cu confiscarea averii.