Cernobyl – durerea, tragedia și amarul unui popor

31301500_593803167657983_7952229255323058176_n

Anual comemorăm ziua tragediei de la Cernobyl. Anul acesta se împlinesc 32 de ani de la catastrofa ce a zguduit întreaga lume. Îi comemorăm pe toți cei ce au căzut jertfă acelei tragedii, cât și pe cei care au participat la lichidarea consecințelor ei.

La CIE Cupca am organizat mai multe expoziții cu ziare, cărți, reviste, fotografii ce conțin materiale despre acel eveniment tragic. Câțiva elevi, membri ai comitetului școlăresc, au recitat câteva versuri despre Cernobyl, publicate în ziarele noastre. Elevii claselor mari au privit un film documentar despre urmările acestei tragedii.

Cu buchețele de flori, luminițe și candeluțe mici elevii din diferite clase au comemorat amintirea tuturor celor ce și-au pierdut viața în vremea, dar și pe urma tragediei nucleare. Am depus flori, am aprins lumânări, am păstrat momente de reculegere lângă cele două morminte aflate alături de capelița înălțată de săteni în memoria victimelor staliniste. În capeliță s-au aprins lumânări și s-au rostit rugăciuni pentru sufletele celor trecuți prea devreme în altă lume.

Activ s-au încadrat în organizarea acestor măsuri comemorative membri comitetului școlăresc și membri cercului de «Tinerii muzeografi» de la CIE Cupca.

Eleonora SCHIPOR, pedagog-organizatoare la CIE Cupca

Добавить комментарий