Inspectorul va fi judecat pentru luare de mită

INFORM 2

Procuratura regiunii Cernăuţi a transmis în judecată un act de învinuire conform articolului 368 punct 3 al Codului Penal al Ucrainei (luare de mită) faţă de un colaborator al Secţiei raionale de poliţie din oraşul Cernăuţi al Direcţiei serviciului penitenciar de stat în regiunea Cernăuţi, care a primit mită de la un condamnat în sumă de patru mii grivne. Colaboratorii organelor de drept au aflat despre acest caz de la un fost deţinut, care a ieşit din locurile de privare a libertăţii şi în fiecare lună era obligat să se prezinte la Inspecţia penală executivă. Respectivul cetăţean a declarat că doamna inspector a cerut de la el câte 700 de grivne pentru fiecare lună în schimbul neprezentării şale la Inspecţia penală executivă. De asemenea, a promis să favorizeze plecarea acestuia la muncă în altă regiune a ţării în pofida sentinţei judecătoreşti, care-i interzicea deplasarea în afara ţinutului. Cola­boratorii organelor de drept au reţinut-o pe inspectorul corupt imediat după ce a primit patru mii grivne mită. Ancheta prejudiciară s-a încheiat. Soarta de mai departe a doamnei inspector va fi decisă de judecată.

Добавить комментарий