Deputatul poporului, Gheorghe Mazurașu, reprezentantul partidului pro-
„O lume civilizată percepe mișcarea paralimpică ca pe o oportunitate de socializare a persoanelor cu dizabilități fizice, iar specialiștii noștri și-au dat seama că acest lucru merge bine și au transformat sportul paralimpic într-un „sport de performanțe mari”. Adică, acolo unde o întreagă lume își demonstrează abilitățile sportive (Jocurile Olimpice, sporturi olimpice), rezultatele Ucrainei sunt din ce în ce mai modeste. Dar, în ceea ce privește sportul paralimpic, care este dominat de o filozofie complet diferită de lumea civilizată, Ucraina este fruntașă”, a scris Gheorghe Mazurașu.
În același timp, președintele Comitetului Paralimpic al Ucrainei, Valery Șușevici, a explicat indignarea deputatului prin faptul că recent a fost egalizată plata premiilor către sportivi, iar în lume situația nu este așa cum o percepe Mazurașu. Printre altele, Șușevici subliniază că sprijinul oferit persoanelor cu nevoi speciale în Ucraina și lume diferă, iar statul ucrainean nu oferă cetățenilor cu dizabilități nici măcar cele mai necesare lucruri în vederea supraviețuirii.
Potrivit jurnaliștilor de la STB, Gheorghe Mazurașunu nu își va cere scuze pentru postarea publicată. Mai mult decât atât, deputatul poporului spune că în Ucraina sunt doar 6,5% de cetățeni cu nevoi speciale, iar bugetul de stat prevede pentru ei aproape jumătate din fondurile „sportive”, ceea ce este nedrept.