Cernăuţi: simfonie arhitectonică

14 11 2020 LC CERN.1

De la pălării – la podoabe de aur

În realitate este un bloc de locuit de pe strada Domnească (O. Kobyleanska) 10, construit în 1890 anume în acest scop. Proprietarul  N. Nagler a preferat stilul istorismului.  În ultimii optsprezece ani ai administraţiei austriece în parterul acestui bloc de locuit funcţiona magazinul „Casa pălăriilor” a domnului Leon Blum-junior. Erau puse în vânzare pălării cu marca firmelor cu renume mondial „Kristi şi K°” şi „Skott şi K°”. În curtea casei se afla magazinul „Costume pentru dame” al domnului I. Zimmer.

În perioada interbelică aici se afla unul dintre cele mai prestigioase magazine de încălţăminte pentru bărbaţi şi dame, care aparţinea lui Felixman Gross.  De asemenea, era şi un magazin în care se vindea literatură (note) muzicală  şi instrumente muzicale. Acest fapt atesta despre cultura muzicală înaltă a cernăuţenilor.

În anii de putere sovietică, odată cu schimbarea denumirii străzii, a fost reprofilat şi magazinul. El a devenit unul din puţinele magazine de bijuterii din oraş, purtând denumirea unei pietre scumpe – „Rubin”. În perioada actuală el nu şi-a schimbat profilul, deşi la Cernăuţi au apărut mai multe magazine de bijuterii.

(V.K.)

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

Добавить комментарий