S-a săvârşit! Podul de peste Prut de la Marşinţi, care a figurat zilnic în topul ştirilor din ultimele luni ale anului 2020 şi despre care au tăcut înalţii demnitari timp de doisprezece ani, a fost dat în exploatare. La 30 decembrie reprezentanţii puterii raionale din Noua Suliţă şi Herţa, în prezenţa şefului Administraţiei Regionale de Stat Cernăuţi, Serghii Osaciuk, s-au întâlnit la mijlocul podului, raportând că promisiunea Preşedintelui Ucrainei, Volodymyr Zelenski, a fost îndeplinită. Finalizarea lucrărilor de construcţie a fost realizată în termenele prevăzute. Acest obiectiv de însemnătate internaţională, dar mai ales pentru Ucraina şi România, din „marea neglijare” a fost scos şi trecut în lista obiectivelor din „marea construcţie”, proiect susţinut de şeful statului ucrainean, şi a fost finalizat într-o perioadă de timp record pentru asemenea poduri. Deoarece Volodymyr Zelenski a promis că la finele anului va veni să inaugureze podul gata construit şi va servi mămăligă cu brânză, bucate tradiţionale ale localnicilor, într-adevăr prezenţii la acest eveniment au servit pe noul pod aceste bucate.
***
Frumuseţea este alături, pur şi simplu ea trebuie văzută cu ochii sufletului. Uneori este nevoie de mâini dibace şi de fantezie bogată pentru transformarea în minuni a unor lucruri obişnuite. În satul Carapciu din raionul Hliboca era un stejar bătrân, care şi-a trăit veacul. Gospodarii locali au hotărât să nu-l taie, ci să înlăture din tulpina lui totul ce este de prisos, vorba genialului sculptor francez, şi s-a primit într-adevăr o operă de artă care bucură inima şi privirea oamenilor.
***
Această fotografie a fost luată din reţelele de socializare. Băiatul, pe nume Oleksii şi care are opt ani, se află la o casă de copii şi îi roagă pe „navigatorii” de pe Facebook să-i aprecieze tabloul pictat. Micul şi talentatul pictor l-a zugrăvit pe cel mai bun şi devotat prieten al său – câinele. În privirea lui Oleksii se poate citi nu numai dragostea lui faţă de „fraţii noştri mai mici”, ci şi marea dorinţă de a trăi într-o atmosferă familială fericită. Oleksii este doar unul din cei 100 mii de copii, aflaţi în orfelinatele din ţară. Din păcate, se reduce numărul copiilor-orfani înfiaţi. Dacă în 2019, în Ucraina au fost înfiaţi 1.419 copii, iar de către cetăţenii străini – 378, în opt luni ale anului 2020 – numai 558 de copii şi respectiv 136 – de către cetăţenii străini. Una din pricini o fi şi pandemia, dar şi societatea ar trebui să fie mai receptivă la durerea străină.
(V.K)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com