Un raport recent al Organizația Națiunilor Unite (ONU) atenționează asupra faptului că foamea acută va afecta în următoarele luni peste 20 de țări, iar cel puțin 34 de milioane de oameni se află „la un pas de foamete”, potrivit The Guardian.
Populația din Yemen și din Sudanul de Sud suferă deja de foame, potrivit unui raport privind cele mai afectate regiuni unde foametea este acută, document publicat de Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO) și Programul Alimentar Mondial al ONU (WFP).
ONU estimează că 34 de milioane de oameni sunt „la un pas de foamete” din cauze precum conflictele armate, șocurile climatice și pandemia de Covid-19, care au contribuit la o creștere „alarmantă” a foametei la nivel global.
Totodată, în unele zone ale lumii, fenomenul de foamete este agravat de invaziile de lăcuste venite din deșert.
„Amploarea suferinței este alarmantă”, a declarat directorul general al Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO), Qu Dongyu. „Toți suntem obligați să acționăm acum și să acționăm rapid pentru a salva vieți, pentru a proteja mijloacele de trai și pentru a preveni o situația încă și mai gravă”.
Nordul Nigeriei, Yemen și Sudanul de Sud ocupă prima poziție pe lista locurilor care se confruntă cu niveluri „catastrofale” de foamete
Africa este cel mai grav afectată de lipsa de alimente, dar există puncte fierbinți ale foametei și în alte regiuni, precum Afganistan, Siria, Liban, Haiti și Caraibe.
La începutul acestei luni, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie și Agricultură (FAO) și Programul Alimentar Mondial al ONU (WFP) au solicitat 5,5 miliarde de dolari pentru a evita foametea, prin asistență alimentară umanitară.
»Foametea şi foamea nu mai sunt o chestiune de lipsă de alimente. Acum sunt în mare parte fabricate de om — şi folosesc termenul în mod deliberat», a precizat secretarul general al ONU, Antonio Guterres, potrivit căruia »în secolul XXI nu este loc de foamete».
Secretarul general al ONU a reamintit că »la sfârşitul anului 2020, peste 88 de milioane de oameni sufereau de foame acută din cauza conflictelor şi a instabilităţii — o creştere de 20% într-un an».
»Mesajul meu este simplu: dacă nu hrăniţi oamenii, hrăniţi conflictele», a insistat Antonio Guterres, spunând că omul este responsabil de crearea acestei situaţii.
Libertatea Cuvântului (www.lyberti.com)