Curtea Constituțională: Parlamentul Republicii Moldova poate fi dizolvat

1912af11a71032ab6bc4465af7fa4858

Curtea Constituțională (CC) a declarat admisibilă sesizarea președintelui țării privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea actualei legislaturi a Parlamentului.

Anunțul a fost făcut de președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, transmite Știri.md.

Potrivit ei, CC a constatat că sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului Republicii Moldova după examinarea sesizării depuse de către președintele Maia Sandu.

„Curtea Constituțională adoptă următorul aviz: Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului R. Moldova imposibilitatea formării Guvernului. Prezentul aviz este definitiv și nu poate fi supus nici unei căi de atac”, a menționat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Astfel, președintele R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a sesizat Curtea Constituțională pe 29 martie, pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului.

Anunțul a fost făcut după consultările cu fracțiunile și grupurile parlamentare, pe care șefa statului le-a desfășurat în zilele de 26 și 29 martie.

Atunci președintele a spus că Parlamentul a eșuat să aleagă un guvern din două încercări, după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la dimisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de trei luni.

Fracțiunea parlamentară PSRM și deputații Platformei Pentru Moldova, constituită în jurul fracțiunii Partidului Șor, consideră că Parlamentul nu poate fi dizolvat atâta timp cât există o majoritate formalizată, gata să preia responsabilitatea pentru guvernare.

Libertatea Cuvântului  (www.lyberti.com)

Добавить комментарий