La 26 aprilie 1775, cu 246 de ani în urmă, în rezultatul convenției încheiate între Imperiul Otoman și Austria, Bucovina intră în componența Imperiului Habsburgic.
Anume atunci a fost intrat în uz oficial denumirea „Bucovina”, care a fost formată din slavonă „buk” ce înseamnă „fag”. Pentru această regiune alipită la Monarhia Habsburgică figura și o altă denumire în germană „Buchenland”, adică „Țara Fagilor”.
În urma primei împărțiri a Poloniei din 1772, Monarhia Habsburgică a dorit să obțină un teren care să facă legătură între Principatul Transilvaniei, care-i aparținea, și nou-dobânditul Regat al Galiției și Lodomeriei. După încheierea în iulie 1774 a Tratatului ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi, austriecii au început negocieri cu turcii în octombrie 1774 și au obținut în cele din urmă un teritoriu de aproximativ 10.000 de kilometri pătrați pe care l-au numit Bukowina, anexat oficial în 7 mai 1775. Pe 2 iulie 1776 austriecii și otomanii au semnat o convenție de frontieră, Austria cedând 59 de sate ocupate anterior și rămânând cu 278 de sate.
Singurul care se opune acestei tranzacții turco-austriece cu complicitatea rușilor, este domnul Moldovei, Grigore al III-lea Ghica (1774-1777) care în decembrie 1774, protestează vehement la Poartă împotriva smulgerii Bucovinei din trupul Moldovei, amintind că respectivul teritoriu nu a făcut niciodată parte din Pocuția, iar ocuparea sa nu poate fi considerată un „act amical” din partea Austriei. În același timp, domnitorul amenința voalat Poarta, sugerând că dacă turcii nu se vor opune anexării Bucovinei, atunci moldovenii s-ar putea adresa unei alte puteri, care evident nu putea fi decât Rusia. Această fermă poziție a lui Grigore al III-lea Ghica va fi de altfel și factorul determinant al morții sale. În Istoria Bucovinei, Ion Nistor reproduce însemnările unui corespondent din Istanbul, datate la 19 noiembrie 1777, privind cauza asasinării domnitorului Moldovei din ordinul sultanului: „Districtul Bucovinei a fost principala cauză a asasinării principelui Ghica. Acest domn nu voia cu niciun preț să consimtă la cesiunea Bucovinei în favoarea Austriei. Precum se vede, el se comporta ca un suveran independent”.
Administrația austriacă s-a menținut în regiune până în 1918. În toamna aceluiași an, statul multietnic Austro-Ungaria s-a prăbușit. La 18 octombrie 1918, Consiliul Național Ucrainean, înființat la Lviv, în Galiția, a plănuit să instituie Republica Ucraineană, care urma să includă Bucovina și Transcarpatia. La 25 octombrie 1918, la Cernăuți a fost înființat un comitet regional ucrainean, condus de Omelian Popovyci pentru a reprezenta Consiliul Național Ucrainean în Bucovina. În 14/27 octombrie 1918, la inițiativa lui Sextil Pușcariu, Iancu Flondor și Isidor Bodea, Adunarea Constituantă a Bucovinei a înființat, la Cernăuți, Consiliul Național Român, care a adoptat o declarație privind susținerea unirii Bucovinei cu România și a cerut ultimului guvernator austriac, Josef Graf Etzdorf, să cedeze puterea.
(V.K.)
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com