În memoria martirilor seceraţi de
gloanţele grănicerilor sovietici la
Lunca, în iarna anului 1941
Iarăşi durerea ne duce spre Lunca,
La graniţa pusă în sufletul meu.
Crâncen e gerul în noaptea aceasta,
Lumea prin viscol răzbate cu greu.
Zăpada adâncă domneşte şi plânge,
Presimte sfârşitul acelui măcel.
La Lunca vor curge lacrimi şi sânge,
Glontele poartă moartea în el.
Acasă rămas-au scumpele mame,
Soţiile noastre, ai noştri copii,
Feciorii şi taţii dorit-au să vadă
Din nou libertatea până ce-s vii.
În zare e Neamul, dar lifta păgână
Nu-i lasă să treacă în Dacia lor.
Rămâne copilul, rămâne şi mama,
Bărbaţii cu dorul de Patrie mor.
Istoria spune că multe decenii
Martirii aşteaptă, retraşi în morminte,
Ca mândra lor Ţară să-i ştie pe nume,
Să-i pomenească în zilele sfinte.
Iarăşi trecutul ne duce spre Lunca,
La graniţa pusă în sufletul meu.
Mare e jalea în Cartea Durerii
Şi adevărul pătrunde cu greu.
Petru GRIOR
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com