A început cea de-a doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova

poza-2_result

În după amiaza zilei de vineri, 23 august 2019, la Catedrala Mitropolitană din Iași, a început cea de-a doua ediție a Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Moldova – ITOM 2019. Peste 1400 de tineri din întreaga regiune a Moldovei și nu numai, s-au întâlnit la Iași pentru a participa timp de 3 zile la diferite conferințe, sesiuni și activități de dezvoltare.

Evenimentul ITOM reunește la Iași, timp de 3 zile, peste 1400 de tineri și adolescenți din întreaga regiune a Moldovei dar și din zona Basarabiei, Cernăuți și Ialomița. Participanții de anul acest sunt coordonați și sprijiniți de aproximativ 250 de voluntari, responsabili cu buna desfășurare a activităților.

Tinerii s-au adunat vineri, 23 august a.c., începând cu ora 18.00, pe esplanada din fața Catedralei Mitropolitane din Iași, și au participat la slujba de Te Deum săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Serafim, în prezența IPS Părinte Mitropolit Teofan, a autorităților locale și centrale, care au transmis la rândul lor un cuvânt de bun venit.

După oficierea slujbei de mulțumire, tinerii au participat la un mini-concert susținut de Ansamblul cameral de muzică veche Anton Pann, și s-au rugat împreună, participanții citind la final rugăciunile de seară.

Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Moldova creează cadrul în care tinerii să poată găsi modele și trăi experiențe formatoare care să-i apropie de Biserică prin împărtășirea valorilor tradiționale, stimulându-i pe tineri să se implice în viața societății și îndemnându-i pe aceștia să facă în primul rând o îmbunătățire în viețile lor pentru a aduce un plus valoare în societatea în care trăiesc. Aflat la a doua ediție, evenimentul reprezintă un răspuns la dorința tinerilor de a se întâlni, de a găsi răspunsuri la întrebările lor.

deschidere_itom_2019_foto_flavius_popa_05_result

Добавить комментарий