Acţiuni consacrate Zilei Mondiale a Poeziei

22 3 ES 1

Anual această frumoasă sărbătoare a poeziei, a cuvântului scris, a literaturii, a fost marcată pe larg la Liceul din Cupca. Elevii noștri au pregătit  poezii ale unor poeți clasici și moderni cu tematică diversă.  În incinta Muzeul de istorie al satului Cupca, avem câteva expoziții permanente  dedicate Cobzarului ucrainean Taras Șevcenko, Luceafărului poeziei românești Mihai Eminescu, scriitoarei bucovinene Olga Kobyleanska, poetului crăsnean Ilie Motrescu. De asemenea avem pe mesele din culoarul muzeului  zeci de mape în care se află materiale de și despre mari poeți și prozatori clasici și contemporani. Sunt ziare, reviste, fotocopii ale reprezentanților de vază ai literaturii diferitor popoare. O expoziție cu portretele celor doi mari clasici ai literaturii universale Mihai Eminescu și Taras Șevcenko am amenajat pe culoarul școlii. De asemenea, am expus și cărțile de poezie ale autorilor numiți mai sus, dar și a regretatului traducător din opera șevcenkiană Ion Cozmei din Suceava, cât și  ale autorilor locali. Printre autorii bucovineni se numără și regretatul poet crăsnean Ilie Motrescu.

Activ s-au încadrat la pregătirea măsurii dedicate Zilei mondiale a Poeziei elevii claselor primare și mijlocii. Cu ajutorul diriginților de clasă, a administrației liceului, au fotografiat și filmat secvențe în care elevii noștri recită sau citesc poezii în diferite limbi. Membri cenaclului literar „Lămâița”, conduși de subsemnata, din care fac parte elevi din diferite clase, au pregătit un recital poetic. Elevii au recitat versuri din literatura universală ale renumiților poeți Mihai Eminescu, Taras Șevcenko, Ion Cozmei, Ilie Motrescu.

22 3 ES 2

Eleonora SCHIPOR

„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com

 

Добавить комментарий