Ei au venit „în zori cu rouă”
La finele lunii noiembrie 1972, când „Frunzele îngheaţă în bramele vechi” şi „Bate un clopot la Cernăuţi”, împodobind cu vocea lui „cărările de dor”, în uşa camerei nr. 430 a căminului studenţesc nr. 2, situat pe fosta stradă Stasiuk, unde locuiau membrii Consiliului Cercului studenţesc de limba română, au bătut cu putere. Au bătut ca pe timpuri, „în zori cu rouă”, când era somnul mai dulce şi tinerii rătăceau, „în suflet cu lumini nestinse”, prin marea şi veşnica împărăţie a visurilor. Un vis frumos de dimineaţă, ca „un cântec de vioară”, i-a adunat pe toţi în Sala Sinodală a fostei Reşedinţe Mitropolitane din Cernăuţi în care, la 1918, în „leagănul dacic trainic şi sfânt”, şi-a desfăşurat lucrările Congresul General al Bucovinei ce a votat Unirea pentru vecie a ţinutului mioritic cu Patria-Mamă. În faţa studenţilor se perindau chipurile nemuritorilor bărbaţi ai neamului, pătrunşi de „iubirea de limbă şi de nobila glie”: Dionisie Bejan, Alexie Procopovici, Iancu Flondor, Dori Popovici, Gheorghe Grigorovici, Dimitrie Marmeliuc, Vasile Grecu, Constantin Morariu, George Şandru, George Tofan, Vladimir de Repta, Gavril Rotică, Nicu Flondor, Filaret Doboş, George Sârbu, Vasile Şandru, Sextil Puşcariu, Ion Nistor. Şi acel vis sacru a dispărut când s-a deschis uşa şi în prag au apărut patru necunoscuţi, însosiţi de administratorul căminului, care a anunţat că necunoscuţii sunt lucrători ai Comitetului Securităţii de Stat şi au venit cu scopul să întreprindă în localul respectiv acţiuni pentru a descoperi corpuri delicte, fiindcă dispun de informaţii că Cercul studenţesc de limba română, care acţionează în cadrul căminului studenţesc, sperând „Spre o lume mai frumoasă”, desfăşoară o largă activitate antisovietică.
La dispoziţia oaspeţilor nepoftiţi au fost puse procesele-verbale ale şedinţelor Cercului şi copiile referatelor, prezentate în cadrul lor. Planul de activitate a Cercului pentru anul viitor prevedea editarea unei colecţii de folclor a deportaţilor şi a unei cărţi, care să cuprindă lista martirilor neamului, exilaţi în Siberia, în perioada stalinistă. Toată lumea ştia că Partidul Comunist a condamnat cu vehemenţă cultul personalităţii lui Stalin, care a provocat represaliile în masă, îndreptate împotriva oamenilor de diferite naţionalităţi din Uniunea Sovietică.
Cercetând documentele Cercului, reprezentanţii organului represiv au decis că discuţiile trebuie să continuie în incinta Direcţiei Comitetului Securităţii de Stat al Republicii Sovietice Socialiste Ucrainene din regiunea Cernăuţi, aflată pe strada Şevcenko. Urmaşii lui Dzerjinski le-au vorbit tinerilor despre existenţa a două limbi – româna şi moldoveneasca, şi le-au amintit, încă o dată, că ei sunt studenţi ai Secţiei moldoveneşti a Facultăţii de Filologie şi au datoria să însuşească bine limba moldovenească, veşmântul căreia este grafia chirilică şi nu cea latină. Totodată, ei au menţionat că unii locuitori din ţinut au fost exilaţi în Siberia şi Kazahstan, fiindcă au săvârşit acţiuni antisovietice.
Cu jumătate de secol în urmă, în acel sfârşit de toamnă, studenţii de origine română ai Facultăţii de Filologie a Universităţii cernăuţene nu ştiau că toate mărturiile scrise despre crimele odioase, săvârşite pe plaiul doinelor din porunca Partidului Comunist al Uniunii Sovietice, erau ţinute în încăperi speciale, încuiate cu şapte zăvoare. „Potentaţii zilei” au ascuns de ochii lumii fărădelegile lor. Va trece încă multă vreme până ce va sosi timpul, când vor fi scoase la lumină, din beciurile întunecoase, documentele secrete, care vor constitui o uriaşă demascare a politicii sângeroase, promovate de către primul stat socialist din istoria omenirii împotriva băştinaşilor meleagurilor voievodale. Până atunci, sub securea dezmăţului bolşevic vor cădea cele mai luminoase suflete, care trăiau cu povara adevărului şi cu dorul Patriei străbune permanent aprinse în piept.
Petru GRIOR,
directorul Centrului de Cercetări Istorice şi Culturale din Cernăuţi
„Libertatea Cuvântului” – www.lyberti.com