Bunătatea și generozitatea sunt două aripi ale sufletului omenesc pe care se sprijină umanitatea. Ar trebui să fim buni cu toți oamenii binevoitori, darnici, buni la inimă și să ne grăbim să facem un bine cât de mic.
Acesta a fost mesajul elevilor Centrului raional de arte pentru copii, ecoul căruia a răsunat săptămâna trecută pe scena Casei raionale de cultură.
Prin această acțiune ei s-au alăturat Campaniei panucrainene: „Spre împlinirea dorințelor”, organizând și un concert de binefacere.
Scopul acestui spectacol a fost adunarea unei sume de bani destinată copiilor bolnavi de cancer și celor care au suferit în timpul operațiunii antiteroriste din estul țării.
Această acțiune de caritate a fost susținută de adjunctul șefului Administrației Raionale de Stat, Ala Danilova, de reprezentanți ai conducerii locale, de părinți și elevi ai școlilor din oraș.
În cadrul spectacolului au participat colectivele: „Dixie” și „Nathnennia”, soliștii Maria Cijenko, Ina Gorbatiuk, Elina Crigan, Alexandru Proțiuc, Arina Lupu, Tatiana Ionițoi, Anastasia Lupu, Irina Coliadici, Valentin Buga, Iuliana Neaun, Tatiana Chițac, Cristina Brânzilă, Iulia Hamchevici, Miroslava Lunic, Evghen Lisnyciui, grupele vocale „Vesely Notky” și „Teen-Time”.
În final, copiii au interpretat împreună cântecul „Toți copiii sunt vedete”.
Irina Huțuleak, șefa Centrului raional de arte pentru copii, a subliniat că organizatorii acestei acțiuni caritabile au reușit să adune 4.156 grivne. Banii adunați vor fi transferați Fundației Internaționale de Caritate „Sylni duhom”.